sâmbătă, 15 martie 2014

Bulevardul ”Criminalului” de Razboi.


"Mai Cristi, ce naiba au scris ungurii pe zidurile Garnizoanei?"
O parte din membrii Grupului studentesc Horea, iesisera intr-o dupa-amiaza insorita de toamna la o cafea pe terasa unui barulet de pe bulevardul "Maresal Ion Antonescu". De mult timp ma tot chinuia curiozitatea ce insemnau zecile de inscriptii in limba maghiara care urateau peretii caselor de pe strada cu numele mai sus amintit, acestea fiind prezente chiar si pe o bucata din zidul Garnizoanei Militare. "Bulevardul criminalului de razboi", ma lamuri amicul meu care stapanea destul de bine limba maghiara. “Mergem pe calea legala sau actionam haiduceste”, i-am intrebat democratic pe camarazi, standu-mi cafeaua in gat la aflarea traducerii. Dupa indelungi dezbateri,( se facuse deja seara, ne plictisisem de cafea si trecusem pe ceva mai "tare"), am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa "combinam" cele doua cai, adica sa informam institutiile ce avem de gand. Regulamentar am trimis trei adrese, catre Primarie, Prefectura si Politie, prin care anuntam ca vom elimina "inscriptiile denigratoare la adresa eroului roman, Maresalul Ion Antonescu care deterioreaza arhitectura spatiului urban si aduc atingere simbolurilor nationale”. Problema era veche in oras, cam de cand cei de la Vatra Romaneasca si de la Asociatia Veteranilor de Razboi au vrut sa-i ridice Maresalului o statuie la intrarea in bulevard. Bineinteles ca nu au primit aprobare de la primarul ungur, care era in relatii excelente pe filiera UDMR cu tovarasul Iliescu Ion, pe atunci presedinte, cu probleme grave la “mansarda”, ca si acum de altfel, fiind "haituit" de legionari, fascisti si alte “lighioane “ asemanatoare. Ne-am interesat mai apoi si de situatia bustului, mai exact daca acesta este gata. Comandantul Garnizoanei ne-a trimis la Vatra Romaneasca de la care am aflat ca este finalizat, dar ca nu poate fi amplasat:"Domnul Iliescu nu este de acord, nu putem face nimic". “Ne asumam noi responsabilitatea acestei operatiuni”, le-am replicat nationalistilor ardeleni, care dealtfel erau plini de bune intentii...”spuneti-ne unde este statuia, o luam noi de acolo, nici nu trebuie sa o atingeti, o transportam pana la soclu si o amplasam cu ajutorul unei firme de constructii”. "Mai vedem, oricum, vom mai face demersuri..." Cu "speranta" ca "domnul" Iliescu va scapa de fantomele fascistilor, am iesit din sediul Vetrei Romanesti care, pe atunci in Tg Mures juca carti grele, atat economic cat si politic. “Fratilor, bustul nu-l putem amplasa, mai bine zis nu-l putem la naiba, fura de la nationalisti...asta e, dar in schimb de cateva galeti de var putem face rost”. Ne-am adunat initial vreo 10 insi, dar la vederea a doua echipaje de politie si a unui grup cam maricel de unguri pletosi si slinosi , am ramas patru...cu tot atatea galeti de var. Prima bidinea am dat-o langa si pe zidul garnizoanei, acolo unde era cel mai mare grafiti. Am simtit ca plamanii mi se umplu de aer proaspat, apoi am trecut cu totii la curatarea peretilor caselor particulare, care in marea lor majoritate erau locuite de unguri; in acel moment slinosii “veseli” au devenit galagiosi, incepand sa strige ca nu avem voie sa le murdarim casele..."Nu e bine la voi, aveti mai grija ca nu au trecut decat cinci ani de la bataie la voi", referire directa la macelul din martie 1990. La auzul limbii romane stalcite, am prins un mai mare avant, si am luat la “bataie” toate imobilele, arzand cu var rand pe rand, porcariile unguresti. Ultima cladire de pe bulevard era casa in care a locuit la un moment dat Avram Iancu, deasemena profanata de mainile celor de alt sange. Langa ea se afla grupul compact de unguri, in fata caruia, noi cei patru nu cred ca am fi avut nici un succes. Cele doua echipaje de politie, care intre timp se inmultisera, culmea se indepartasera de noi. In acel moment, Dumnezeu mi-a mai spus inca odata ca aceasta tara se numeste Romania: portile Garnizoanei Militare Mures s-au deschis si doua companii de soldati au inceput sa bata pas de defilare cantand "Desteapta-te romane". “Mai baieti, nu v-am spus ca astazi avem program in oras?", mi-a soptit facandu-mi cu ochiul comandantul de batalion... Cei de alt sange au tacut din nou, la fel cum aveau sa faca si cateva luni mai tarziu cand aceeasi studenti instalau un suport de lumanari langa statuia lui Iancu Avram din centrul orasului. Eroii ne-au mangaiat atunci pe crestet , soptindu-ne ca va fi bine…cat timp portile garnizoanei se deschid spre Neam.