miercuri, 18 septembrie 2019

Marasesti

102 de ani și de la Mărăsesti.
Putem spune din nou ”Pe aici nu se trece”?
Câte vor mai trebui să se întâmple pentru a se putea auzi din nou acel strigăt care ne-a mântuit atunci ca popor? Disperarea națională i-a făcut atunci pe țărani să rămână în cămeșile lor albe, așa cum i-a năScut Dumnezeu pe acest Tărâm si să iasă în luptă la baionetă. Toată Istoria Voievozilor cu Spadă și a Răzeșilor s-a întrupat în acele zile. Era să moară Țara, iar prin fața ochilor ei, i-a trecut întreaga viață, dar un strigăt a sculat-o din moarte: Pe aici nu se trece! Cât de tare va trebui să fim loviți din nou pentru a slobozi iarăși acea disperare si a ne ridica, îmbrăcând cămașa albă a Libertății?
La o sută de ani de când țăranii și generalii români le-au spus străinilor că aici e România, mai avem încă de purtat multe bătălii. Pentru unirea cu teritoriile istorice răpite, pentru a nu fi șterse din memoria poporului numele martirilor, mărturisitorilor și luptătorilor acestui Neam, pentru a nu ne mai fi otrăviți copiii cu vaccinuri importate, pentru întărirea identității naționale din Covasna, Harghita, Mureș, pentru a nu muri neamul nostru în Inima Țării, pentru familia firească, pentru Rânduirea lăsată de Dumnezeu. Suntem în stare să purtăm aceste câteva bătălii pentru teritoriul duhului național? Reușim să atingem măcar câteva chestiuni punctuale, să punem de exemplu la punct un sistem de burse pentru a-i răsplăti pe copiii care se înscriu la scolile si secțiile cu predare in limba română din Covasna si Harghita stimulându-i în același timp pe cei din familiile mixte să facă la fel? Putem sprijini concret un preot ortodox să se stabilească într-un loc în care enoriașii ortodocși sunt în număr foarte mic, sau acolo unde nu mai există deloc, pentru a se putea întoarce la credința strămoșească si românii care si-au pierdut limba si credința? Putem purta aceste bătălii ”mici” dar concrete pentru a o avea pe cea mare, pentru România? Suntem capabili să luptăm împreună pentru liberatea de exprimare românească, să înfrângem cenzura aberantă, să putem avea o Voce neîngrădită de normele comuniste? Împreună putem spune cu ajutorul lui Dumnezeu din nou ”Pe aici nu se trece”. Prin acțiuni concrete care bineînțeles, presupun jertfă personală, putem nu numai să cinstim lupta înaintașilor noștri, ci să și o ducem mai departe. Fără implicare voastră concretă nu se va putea face mai nimic. Vor rămâne câtiva ”răzleți” care vor ajunge să vorbească de unii singuri. Imi spunea o prietenă dragă că-i vine uneori să posteze cu ”lacăt”, numai pentru ea, să vorbească cu peretele propriu si atât. Oameni buni, sfărâmați lacătul și haideți să ”postăm” România pe Hartă!
Cu pace și înțelepciune. Altfel vom pierde teritoriu, la propriu, fără niciun fel de metaforă. Lupta ”la baionetă” este grea. Fără armură, doar cu cămeși albe, ca la Mărășești, cu Dumnezeu înainte!

marți, 17 septembrie 2019

Vremurile lui Dumnezeu

În ceasurile de pe urmă ale străinilor ce ne sfărâmă prin secundele infernale ale ticăitului lor sufletul Național, șansa supraviețuirii noastre este să fim în Timpul Lui Dumnezeu, pe care-l putem găsi în sufletele noastre. Afară sunt vremurile trecătoare, vremurile prigoanei. Nu stiu care luptă este mai grea, cea din lăuntrul nostru sau cea din afară, dar sunt sigur că dacă izbândim în bătălia cu noi înșine, cu patimile si păcatele noastre, vom birui din punctul de vedere al mântuirii proprii si prigoana vremurilor, căci rămânem în Timpul lui Dumnezeu. Individual, în sensul de mai sus, nu putem schimba însă vremurile, ca popor însă da, dacă suma noastră, a celor din Timpul lui Dumnezeu, devine definitorie pentru popor; definitorie, nu neapărat majoritară, căci nu numărul contează, ci puterea grupului ce ar dobândi valențe istorice. Niciun om, înafara lui Iisus Hristos nu a învins vremurile aproape singur, căci numai Maica Domnului a fost de la Naștere până la  Urcarea la Cer prin Jertfa de pe Cruce, lângă El, dintre oameni. Omul în sine de unul singur nu este menit a schimba Lumea. Biserica, Casa Lui Dumnezeu pe pământ, ”cere” până și ea TREI oameni înlăuntrul ei.
Acei care

joi, 5 septembrie 2019

De pe front

De pe Frontul glorios al Războiului pe frontul umilitor al păcii. Aceasta a fost soarta celor mai mulți militari care au luptat în Război cu arma în mână pentru România, după 1945 până în prezent. Regimul comunist a distrus cam toată elita armatei, mii de ofițeri înfundând pușcăriile sau lagărele din Siberia. Grosul trupei, formată din țărani, a fost tratată mai apoi cu "recunoștința" pensiilor mizere de la CAP, laurii războiului regăsindu-se numai în cărțile de propagandă si pe umerii politrucilor comuniști. Pe vremea lui Ceausescu bunicii mei care au fost atât pe frontul de est cât si pe cel de vest, au avut pensii cât să-si pună în fostele ranițe câteva pâini si niste sticle de ulei cumpărate de la oraș cu rația. După 1989 veteranii nu au contat mai mult...rămăseseră mai puțini si nu prezentau așadar un mare interes electoral in regimul "democrat". La fel si deținutii politici, mulți dintre acestia fiind în acelasi timp si veterani de război. Fiecare regim post ”revoluționar” le-au tot promis ambelor ”categorii” pensii, recompense, recunoasterea meritelor...le-au tot promis si i- au tot amânat în speranța că acesti Bătrâni ai Țării vor muri până la urmă, se vor împuțina, si ”statul”, mai bine zis gașca, va face economie. Dar ei, Bătrânii cu ranițe sau cu lanțuri la picioare, nu pensii sau recompense strălucitoare așteptau. Marea lor ”pretenție” a fost dintotdeauna una singură, anume ca cei care au ajuns prin diferite conjuncturi la cârma Țării, pe care ei, cei cu ranițe si lanțuri au făurit-o, să nu-și bată joc de rănile lor, de suferința si jerfa prin care ei au clădit noțiunile de Independență, Suveranitate, Unitate, Demnitate. Printre gloanțe, obuze si tranșee pline de sânge, de camarazi sfârtecați, au clădit aceste Idealuri. Pentru Libertatea de a fi români. Dar cine să înțeleagă aceste noțiuni? Cine să înțeleagă Vremea Voievozilor, Timpul Răzeșului, Țăranului Liber? Politrucii de ieri si de azi? De aproape 75 de ani avem o cloacă, căci nici măcar clasă nu-i pot spune, politică ruptă total de popor. De poporul lui Gheorghe din Bădărăi, de pe malul Prutului, care până când a închis ochii, la 96 de ani, îmi spunea că el este Răzeș, că pământul îl are de la Domnul Ștefan Vodă care l-a lăsat străbunilor lui. Gheorghe cel purtător de raniță, știa, înțelegea, Gheorghe, țăran soldat român simplu, care tăia porcul de Crăciun cu baioneta de pe front, își dădea seama de Rânduiala Lucrurilor. La fel si Nea Luca din Dobârlău Vale, Covasna, si el stia. Cine e Nea Luca? Luptător din ,,Divizia de Cremene” a Vânătorilor de Munte, ce a fost condusă de Generalul Ion Dumitrache. Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi.
În curând, politrucii, trădătorii de Țară vor răsufla pe deplin usurati, nu vor mai avea cui să dea pensii, diviziile cu raniță si lanțuri vor dispărea complet de pe pământ; Vor rămâne însă în urmă Icoanele si Steagurile lor. Mărturii. Până când nu vom înțelege că trebuie să reconstruim lupta lor, si nu să fim parte a ”luptei” caruselului antiromânesc, nu vom izbândi, nici măcar nu vom face un sfert de pas pe drumul izbândei, ci dimpotrivă, vom bate pasul pe loc în confruntări fraticide, regizate de maeștri Propagandei. ”Nebunii” aruncă cu bolovani în apă, cine se aruncă după ei, fie si dintr-un impuls bun, greșește.
Afirmați, nu rămâneți la stadiul de dat replici. În momentul în care ei vă vor da vouă replici, atunci veți fi Răzeși. Nu e ușor...Bătrânii înțelegeau asta.
Doamne ajută!

sâmbătă, 27 iulie 2019

Adevarul te va face liber.


Sunt Mihai Tîrnoveanu si voi instiga în continuare la Adevăr, împotriva lui 2+2 =5, revoluția neobolșevică a vremurilor noastre. 
Cu Dumnezeu înainte pornesc din nou împotriva acestei aberatii  pe contul nou, de la ”zero” după ce fb. mi-a dezactivat contul vechi , deschis în 2012, după nenumărate blocări. Am pus zero între paranteze pentrucă  voi toți sunteti în continuare în inima mea, desi  ”CINEVA” vrea să rupă Legătura dintre noi. Nu va reuși, Legătura de Dragoste de Neam si Tară dintre români este indestructibilă. Legătura este în acea particulă etnică pe care Dumnezeu a sădit-o în AND-ul nostru de români.
Nu stiu insă când si cum România ca stat, va putea să se ”reseteze” de la zero.  Să nu mai moară Alexandre cu statul la poarta criminalilor, să nu mai moară aiurea oamenii prin spitale,  bătrânii să nu-si mai numere în batiste strivite de lacrimi medicamentele pentru viață  si Sfinții Români să nu moară încă odată prin uitarea  noastră. Dacă-I uităm pe Sfinti, atunci va muri totul,  inclusiv România.  Trăim, luptăm, murim, ne nastem,  renastem,  muncim, plângem sau râdem, ne batem între noi, ne miscăm, într-o țară controlată de străini.  De mult timp, prea mult timp avem de a face cu o anarhie bine implementată pe mai toate palierele institutionale care se resfrânge asupra întregii societăți, o anarhie generată de frângerea reperelor identitare nationale, marginalizarea valorilor,  subminarea puterii unui stat de esentă românească.  O anarhie care ne poate ucide individual sau ca popor, care paralizează reactiile instituțiilor sau ale oamenilor. Această anarhie ucide, această anarhie cuprinde coruptie, incompetentă, indiferentă, obisnuinta de a coabita cu răul, deprinderea cu lasă că merge si asa, lenea, plata nemuncii. Se sterg diferentele dintre bine si rău, principiile, se relativizează totul într-o mare ”teorie a relativității” menită a înlocui Certitudinea Nasterii si Învierii Mântuitorului, menită a înlocui Adevărul si a-l antagoniza cu ”Pacea” în paradigma corectitudinii politice, afirmarea lui fiind similară cu instigarea la ură. Celebra formulă 2 plus 2 egal cu 5 capătă în această ecuație valoare de reper, de răspuns corect. 2 plus 2 egal cu 5 este revolutia neobolșevică a vremurilor noastre. 
Voi instiga in continuare la Libertatea Adevărului, la Libertatea de a fi Român,împotriva oricărei dictaturi, inclusiv cea a minoritatilor.

miercuri, 1 mai 2019

Ion Gavrilă Ogoranu

Ion Gavrilă Ogoranu urcă lângă Hristos, la Cerul Strămoșilor, Martirilor, Voievozilor si Luptătorilor Neamului Românesc în data de 1 mai 2006, după 83 de ani trăiți pe pământ, născut fiind în comuna Recea, jud. Făgăras.
Este un simbol al luptei armate anticomuniste din munți, conducând timp de opt ani Grupul Carpatin Făgărășan care s-a împotrivit cu arma în mână comunismului instaurat prin forță în România de către regimul rusesc, sovietic. A făcut parte din Frățiile de Cruce, (Frăția de Cruce Negoiul) rămânând până la moarte fidel Legământului, mărturisind că a avut dreptul de a se jertfi si munci pentru Neamul Românesc. Condamnat la moarte pentru lupta sa, a fost prins de-abia în 1976 de către trupele de securitate, pedeapsa capitală nefiind pusă în aplicare datorită presiunilor presedintelui SUA, Richard Nixon.
Conform rapoartelor oficiale din acele timpuri, în România au acționat 1190 de grupuri armate anticomuniste, asa cum afirma si eroul nostru, rezistența națională împotriva regimului criminal ateu, fiind extrem de puternică, aceasta exercitându-se atat pe plan cultural, social, politic, religios, cât si militar, fiind cea mai mare din întreg spatiul european. Ioan Gavrilă Ogoranu explică această realitate prin faptul că cei care s-au împotrivit erau oameni pregătiți, având sădită în structura lor, încă din fragedă tinerețe, reperele fundamentale ale Neamului. Fără această ”pregătire de român”, venită din Credință, cunoasterea Istoriei si Culturii Naționale, din ”practica” luptei si a Demnității Românești, nu ar fi fost posibilă maiestoasa si jertfelnica rezistență. În Ranița martirilor si luptătorilor anticomunisti erau Spadele si Crucea Voievozilor, era Roata lui Horea si Idealul lui Avram Iancu. Era Cunoașterea, Stiința Spațiului Românesc. Acestea au fost Baricadele si Tranșeele din Munți care i-au făcut pe Eroi să reziste. Nu au stat la un loc cu tradătorii, nu au negociat avantaje, nu si-au plecat capul. De aceea Ion Gavrilă Ogoranu în toarcerea timpului nu va fi uitat, căci insulele de demnitate națională construiesc pentru Judecata de Apoi relieful unui Popor, al unei Țări, construiesc Mântuirea Neamului.
De aceea se vrea astăzi ruperea Legăturii, întreruperea Pregătirii de Român, pentru a se ucide Rezistența în fața tăvălugului anti-identitar. Ruperea Firului înseamnă un anti-Timp Național în Istoria Neamului, iesirea din Menire, adică moartea. Cei care-au trăit si murit în Cruce, cu axa orizontală ce leagă trecutul cu viitorul, cu axa verticală dinspre pământ spre cer, au răspuns în timpurile lor Prezent pentru Neam si Mântuire.
Pădurile de Cruci, de Brazi ce se frâng, dar nu se îndoiesc, sunt locurile în care noi astăzi suntem chemați a merge pentru a putea respira, trăi, Libertatea de a fi români, pentru a nu muri.
Dumnezeu să te odihnească Bădie Gavrilă. Dă-ne nouă puterea cea de toate luptele, căci tu stii cel mai bine ce si cum:
„Am scris aceste rânduri în amintirea celor care au luptat și au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistența armată anticomunistă făgărașeană și care nu au nici mormânt, nici cruce.
Am scris pentru a lăsa mărturie ca acest colț de țară nu și-a plecat capul de bunăvoie în fața comunismului. Să se știe că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat fața României, pătată de lașități și trădări. Copiilor și nepoților să nu le fie rușine să se numească români”.
„Pe potecile munților acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria si conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și crezul nostru am purtat ca o povară scumpă, visuri,doruri și gânduri izvorâte și călite în dragostea pentru neamul nostru, pentru vremurile ce vor sa vie.”

marți, 30 aprilie 2019

Părintele Protopop Ioan Dura din Olanda

Protopopiatul Ortodox al Olandei si Belgiei flamande alături de românii din Covasna si Harghita!
Nu este pentru prima dată când vrednicul Părinte Protopop, Preot Dr. Ioan Dura este cu rugăciunea si cu fapta în Inima Țării. Fiind un apărător destoinic al Datinei si identității românești, Sfinția Sa a înțeles cât de important este ca generația tânără să poarte costumul național românesc, cât de important este ca tinerii care se străduiesc să ducă Tradiția mai departe să fie răsplătiți, determinarea si efortul lor să fie recunoscute. În acest sens, Părintele Protopop a trimis o importantă contribuție financiară pentru confectionarea costumelor naționale destinate copiilor din corul bisericii ortodoxe cu hramul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sfântu-Gheorghe, în cont BRD: RO 62BRDE080SV52855930800, Asociatia Calea Neamului. (pentru euro se adaugă la cont, SWIFT BRDEROBU si adresa bancii: Poienelor, nr2,bl.211, Brasov). Sărutăm cu adâncă recunoștință mâna părinte, gestul Sfinției Voastre va rămâne înscris în inima tinerilor nostri din Sfântu-Gheorghe, jertfa Sfinției Voastre spune tuturor că alături de frații si surorile noastre din Harghita si Covasna sunt nu numai românii din toate colțurile țării , ci si cei din diaspora despre care cuvântați atât de frumos si de adevărat: ,,Aici suntem, practic, o a doua Românie: aproximativ cinci milioane de emigranţi. Şi Bise­rica Ortodoxă Română este prima chemată să-i aju­te să-şi păstreze identitatea. Aşa încât rolul preotului român devine şi mai important. El nu mai este doar o călăuză spirituală, ci şi un lider al românităţii din diaspora”.
Doamne ajută frați români din Covasna si Harghita, suntem mulți, suntem douăzeci de milioane!

Acesti primari care nu înțeleg...

Acești primari care nu înțeleg că trăiesc în România. Lupta românilor pentru Centru, refuzul statutului periferic în Covasna si Harghita. 
(comentariile jignitoare la adresa etniei maghiare vor fi șterse, cei care le fac, blocați; a înjura e simplu si contraproductiv, a construi ceva în sensul afirmării identității naționale românești este mai greu. Noi, cei de pe Calea Neamului alegem drumul greu). 
Acesti primari care încă nu sunt obisnuiti cu ideea că trebuie să respecte legile Statului Român, care resping si împiedică afirmarea identității românești sunt bine instruiți, au sprijin masiv din exterior si mult curaj. Se cred stăpâni, nu simpli primari. Nu sunt nici măcar obișnuiți să dea explicații deciziilor lor. Li se pare irelevant. Le dăm însă o veste: românii în Țara lor nu se lasă călcați în picioare, românii în Tara lor își afirmă cu tărie identitatea unde vor ei, inclusiv în centrul localităților din Covasna si Harghita. In comisia de la Primăria Târgu-Secuiesc de avizare a marșului din centrul orașului, de 1 Decembrie domnul primar mi-a spus că românii nu vor călca în centru de Ziua Națională a României. Fără explicații. Românii au fost însă în centru, 1000 de suflete cu aproape tot atâtea steaguri tricolore. Domnul primar din Sfântu-Gheorghe a hotărât ca de zilele orașului românii să nu-și poată afirma tradițiile strămosesti în centrul orașului, marginalizând într-un părculeț din curtea unui liceu programul românesc organizat de Asociația Astra- Despărțământul Covasna-Harghita, propus de doamna vicepresedinte Maria Crețu-Graur, directoarea cotidianului Mesagerul de Covasna. Argumentul domnului primar: așa am hotărât noi! Vom vedea cum va fi, dar credem că va fi bine. Pentru cei care încă nu înteleg: faptul că nici formațiile folclorice ungurești nu se vor desfăsura în centru, nu are relevantă, din cel putin două motive. In primul rând, pe noi ne interesează afirmarea tradițiilor noastre într-un cadru adecvat dintr-o localitate din România; în al doilea rând este bine stiut faptul că primaria din Sfântu-Gheorghe oricum asigură cadrul necesar pentru ca maghiarii din oras si împrejurimi să se desfăsoare în centrul orasului, pentru noi românii scena care-i mutată spre periferie fiind singurul loc în care ne putem desfăsura cu demnitate. Ei isi sacrifică o parte, pentru ca noi să nu ne putem manifesta deloc. Aceasta este tehnica expusă, similară celei privitoare la finanțarea de catre Consiliul Judetean Covasna a activităților culturale din Anul Centenarului. Nu dam bani nici la români nici la unguri. Cineva cred că ne ia de prosti. Păi oricum, comunitatea maghiară beneficiază de finanțare masivă din partea statului ungar. Oricum ea are astfel posibilitatea să se manifeste, chiar si fără niciun fel de finanțare locală. La fel, partea mică este ,,sacrificată,, cu un scop precis. Organizarea si gândirea lor este impecabilă, actionează ca o forță ce detine o strategie perfect coordonată.
Noi spunem însă că suntem PREZENȚI în CENTRU, suntem în ROMÂNIA. Obisnuiti-vă cu acest lucru. Vrem pace, vrem normalitate. Afirmăm cu toată tăria simbolurile identității de Neam. Oriunde si oricând. 
Doamne ajută!

3 500 000 de români tari în credință.

4.000.000 de ROMÂNI TARI în CREDINȚĂ. 1.000.000 sunt nucleul dur, cei care au fost la Referendumul pentru Familie încă din prima zi.
Ăștia suntem, frați și surori! Fruntea sus, spre Cerul lui Hristos și al Strămoșilor noștri! Să nu cădem în deznădejde, aceasta ar fi adevărata înfrângere. Tragem însă învățămintele necesare; poporul nu este reprezentat de niciun partid politic, aceste formațiuni care au rețele în toate județele României nu au susținut referendumul, trusturile de presă, deasemenea, unele au mimat informarea, iar cele mai multe au dezinformat de-a dreptul. Internetul a intoxicat la maximum. Biserica a fost ca de obicei singura instituție care si-a făcut datoria pe deplin, în contextul în care asupra ei se desfășoară atacuri sistematice de 28 de ani încoace, menite a-i submina autoritatea în fața poporului. Coaliția pentru Familie a făcut cât a putut, un efort lăudabil. Cele câteva asociații naționaliste, care sunt mai puține decât degetele de la o mână, au dat tot ce au avut mai bun. Munca membrilor lor care au distribuit materiale privitoare la referendum, strategiile puse la cale pe diverse grupuri de comunicare, toată această maximă implicare, a contat, fărăîndoială la atingerea numărului de patru milioane de români prezenți la vot. Resursele acestor organizații au fost însă minime. Credința lor a fost însă nemăsurată. Până când nu vom întelege cu toții că aceste organizații ce merg cu adevărat pe drumul Neamului Românesc, trebuiesc sprijinite cu resurse umane si materiale, că trebuie extinsă organizarea lor, poporul va fi în continuare singur în fața marilor examene ale Istoriei, din punctul de vedere al organizării laice. La sfârșitul acestor zile, tragem linie și concluzionăm: Lupta continuă, mergem cu Dumnezeu înainte!

luni, 29 aprilie 2019

Masacrul de la Bălți.



A.D.Xenopol: ,,O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul lor sau în semnătura lor va fi totdeauna o nebunie scump plătită." Acest avertisment a fost dat de marele istoric în 1880.
Masacrul de la Bălți, (aproape necunoscut): vara si toamna anului 1944: 40 000 de prizonieri români uciși de ruși în lagărul din Basarabia. Cât înseamnă patruzeci de mii de oameni? Populația municipiului Onești sau a municipiului Lugoj. Întreaga populație. Urmașii puținilor supravietuitori din lagărul morții au făcut la Bălți in anii 1991, 1992 săpături în acel loc în care Iadul a ajuns pe pământ, adus de sovietici. Mormanele de oase descoperite au format un adevărat deal. Românii noștri basarabeni l-au acoperit cu pământ si au ridicat acolo o Troiță, pentru ca noi să nu uităm. Să nu uităm de ce au fost în stare ”eliberatorii” roșii. Iată cum sună cutremurătoare scrisoare a Ierodiaconului Nicodim Schiopu din Bălți trimisă călugărilor români de pe Muntele Athos. O scrisoare ca un strigăt de disperare:
“In anul 1944, la navala hoardelor rusesti care au ocupat Basarabia, Armata Rosie a facut prizonieri zeci de mii de militari. In orasul Balti, au fost concentrati circa 50000 de militari ai Armatei Romane, care tinusera piept hoardelor dezlantuite. Dintre acestia, 80% erau romani, iar ceilalti erau peste 5000 de germani, 2000 de unguri, iar restul cehi si polonezi. In nord-estul orasului, unde curge raul Raut si se formeaza mlastini, KGB-ul a gasit locul cel mai nimerit sa amplaseze lagarul, inconjurat de garduri inalte cu sarma ghimpata. Chinurile acestor prizonieri erau de neanchipuit: foamea era flagelul numarul unu, insotita de lipsa de igiena; bolile, frigul si umezeala produceau decese fara numar. Din acest lagar, unii mai curajosi au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliati. Totusi, au mai fost si fugari scapati, pe care nu i-a gasit nimeni, decat atunci cand s-au facut singuri cunoscuti, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Din declaratiile celor evadati, s-au stabilit crimele KGB-ului savarsite la Balti: toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati in ceafa de militarii KGB-ului si aruncati in santuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat. Indata ce au fost date in vileag cele petrecute, s-au facut cercetari in mlastini, in anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremuratoare: nici harletele, nici lopetile nu au putut fi utilizate din cauza multimii de oseminte raspandite in aceste mocirle! Inimile indurate ale bunilor romani, ale evlaviosilor crestini, i-au impins pe acestia sa faca o piramida de oase si cranii, care au fost stranse pe un loc uscat; peste care s-a asternut o mare cantitate de pamant batatorit si s-a ridicat, in felul acesta, un delusor mai inalt, o movila in forma de trepte, tot din tarana, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita. Troita de lemn, sculptata, a fost darul credinciosilor din raionul Rascani, din apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, aceasta troita a fost sfintita de catre Preafericitul Petru de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care sfintire au participat mii de credinciosi si autoritatile orasenesti. Atunci, prin cuvantul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acel loc, sa se construiasca o Biserica sau Manastire a Oaselor, pentru ca, zi si noapte, prea-cuviosii monahi si cucernici preoti sa pomeneasca sufletele celor 50000 de militari, ucisi miseleste, cu un glonte in ceafa, de catre militarii sovietici. Dupa aceea, lucrurile au luat o intorsatura tragica: Preasfintitul Petru a fost agresat, cu arme si bate, chiar in sediul Palatului Episcopal, de catre un grup de calugari si preoti, agenti ai arhiepiscopului Vladimir, care tine de Patriarhia Moscovei. Din lipsa de fonduri, Biserica Oaselor a ramas numai un proiect, un plan facut de arhitecti inimosi. Oare de ce nu se vorbeste nimic despre acest genocid impotriva Poporului Roman? De ce nu se stabileste adevarul in privinta masacrelor facute impotriva Neamului nostru?
Caci si aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decat un holocaust, trecut sub tacere. Oare, nici chiar mortii nu sunt egali in fata Domnului?”

Mâinile unui preot ortodox din Inima Țării.



Mâinile unui preot ortodox din Harghita, mâinile care fac cruce pe creștetul pruncilor botezați românește și pe ogorul muncit. Lopețile ce sapă după Strămoși în adâncuri. Îi rog pe toți frații și surorile mele din credința ortodoxă să distribuie aceste rânduri. Duminica este Ziua Preoților. 
Sunt mâinile părintelui Horia din Săcel și Vidăcuț, satele Bătrânilor lui Dumnezeu dintr-un colț uitat de țară. Aceleași brazde adânci de muncă și credință le-am văzut și la părintele protopop Ioan Bercu din Zăbala, la părintele Valentin din Ojdula, Lucian Pozna din Dobârlău, precum și la alți preoți din Inima Țării. Le-am văzut cu ochii mei, nu am auzit de ele din ”povești”. În relieful acestor palme de preot se află întreg spațiul românesc despre care rostea atât de puternic Lucian Blaga. 
Aici sunt rănile vii ale bătăliilor pierdute, cicatricele suferințelor trecute, dar și izbânzile unui întreg Neam. Sânge curs din răni și victorii, sânge amestecat cu țărână, lutul ce plămădește eternitatea românească. Țăran și preot, Pământ și Cruce, Jertfă și Credință. Acesta-i Geografia Națională din palmele preoților ortodocși. Cine are ceva de spus despre Sfințiile Lor, să meargă cu noi măcar într-o acțiune din Harghita sau Covasna, să vadă cu propriii ochi ce înseamnă să fii ortodox, ce înseamnă să fii român și să mărturisești acest lucru. Să vină cu noi acolo unde-i mai greu, să nu vadă acest lucru ca o povară sau un hatâr, ci ca un privilegiu; privilegiul de a-ți face datoria față de Neam, acolo unde identitatea lui sângerează neîncetat. Pășiți în această Rană cu vesmintele cele albe pe care odată româncele noastre le sfințeau cu apă de râu înviat de învolburarea cascadelor, de sângele celor vechi ce ține cursul apelor drept. 
Sărut mâna tuturor preoților, sărut Dreapta ocrotitorului nostru, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Episcopul Inimii Țării.

Când între frați sunt grăniceri.

Cand între frați sunt grăniceri si-n Zi de Paști. 
Apa care unește, pământul sterp care desparte, ”Fâșia” blestemată de pe malul Prutului. Am revăzut-o ieri, în prima zi de Paști.
Un glonț sparse ziua în amiaza mare, cu un zgomot surd lemnul pridvorului unei case de creștini de pe malul drept Prutului. Secunda tulbură grozav întreg satul, zile în șir vorbindu-se atunci în soaptă de acea ”întâmplare” din anii 60, produsă de o ”joacă” a soldaților rusi de la frontieră care trăseseră la nimereală cu pusca spre Bădărăi, satul bunicilor mei dintre Botosani si Iasi. Era vremea ”Fâșiei” o porțiune de pământ lată de câtiva metri, arată cu tractorul în fiecare zi, pentru a se putea observa eventualele urme de pași de frați, flancată pe laturi cu sârmă ghimpată. După 90 ghimpii sârmei au dispărut în ”modernizarea” graniței iar Fâșia nu a mai fost arată. Am revăzut-o ieri, în prima Zi de Paști. Petecul acela de pământ e blestemat, nici astăzi, după 29 de ani nu crește nimic pe el, doar ciulinii uscați si sălbatici, cu țepi desprinsi parcă din cununa lui Hristos îl acoperă, desi în dreapta si stânga lui, iarba este tulburător de verde, restul pământului din Lunca Prutului fiind mănos. Vechea barieră ce nu te lăsa să te apropii de Prut zace ruginită si îndoită de timp, ca un vestigiu macabru. Prutul, cu apa sa curgătoare, aparent linistită, desprins parcă din ,,Glossa” lui Mihai Eminescu, ne povesteste cu bulboane si mici valuri iscate de vânt atât de multă istorie si suferință. Doar frumusețea lui maiestoasă ne mai dă speranța că odată si odată, apele lui vor ajunge si la Fâșie, rebotezându-i pământul cu Taina primordială, eliberându-l de blestem, făcându-l din nou roditor, redându-i atributul de Pământ. Ridică-te Apă, si sterge cu-n val si fier si țepi si-ntreaga durere.
În sat este o liniște ce te-ar putea răpune, dar uite că-n ograda bunicilor urcați la Cer, e verde cu flori si ÎnToarcerea Timpului vezi frumusețea copilăriei, tufele de bujori si crini pe care le-am ciopârțit de harnic ce eram, crezând că sunt buruieni, de era să mă dojenească bunica cu nuielușa, gâștele după care mă trimitea să văd ce mai fac sunt tot acolo si dau din aripi din nou, deasemenea si căluțul cu stea în frunte ce s-a uitat la mine spunându-mi că odată si odată, demult, a fost unicorn, iazul e trifoi cu patru foi, jgheabul de la fântâna este plin cu flori, dar floarea e tot apă si astampara setea, iar din trifoi orice animal poate bea si e fericit, nu tot ce nu mai este, moare, ci reRasare. Biserica veche de peste 200 de ani a rămas pe deal, cu Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil, la fel si Icoana cu Maica Domnului din casă, este la locul ei, la fel si poveștile bunicii care atunci când era copil umbla pe sub apa Prutului ca pe uscat, spunând că Dumnezeu îi dă si acolo aer, că el Poate să facă Orice. Fâsia va înflori ÎnToarcerea Timpului când între frați nu vor mai fi grăniceri...
Hristos a Înviat, cu moartea pe moarte călcând!

Radu Gyr

Radu Gyr, poetul care făcut din gratii, aripi. 
De fiecare dată când ne ridicăm din genunchi, de fiecare dată când deznădejdea o învingem, versul lui Radu Gyr este prezent în noi. Se întoarce, cu fiecare Steag ridicat, cu fiecare rugăciune rostită, cu fiecare copil ce trăieşte în Duhul Neamului Românesc. 
În toarcerea timpului, ne întâlnim cu Radu Gyr, atunci când privim spre un Ideal, oricât de imposibil de atins ni s-ar părea. Îl vedem pe Radu Gyr atunci când nu renunțăm. Într-o lume ancorată prea mult în ”concret”, în pragmatism, ne încăpățânăm să credem într-un Vis. Dar care e ”folosul”?
O doină ce zboară liberă, ce nu poate fi prinsă-n zăbrele. Libertatea, ea este rostul. 
Cu noi este Dumnezeu!

Nu uit, nu iert.

Nu uit, nu iert. 
Fiind creștin ortodox pot ierta răul care mi s-a făcut mie personal, ca om; dar nu este în căderea mea să iert răul făcut de cineva Neamului meu. Cine sunt eu să iert în numele Neamului, în numele poporului? Pur și simplu nu am ”competența” necesară.
Unul dintre ultimii români din Vârghiș, sat aproape complet maghiarizat din Covasna, trage clopotul ce abia se mai ține de lemnele ce scârție din toate încheieturile la fiecare bătaie de Inimă. Cum pot eu să-i iert pe cei care-au ucis aici Neamul meu? Pe cei care au îngropat aici România? Le-au schimbat românilor limba, credința, până și numele de pe morminte. Nici acolo nu--i lasă sa fie români. Numai ochii lui Nicolae nu i-au putut schimba. Au rămas negri precum pământul ce acoperă crucile celor vechi. Pietrele ce răsar din țărână mai ne spun acum că aici, odată, eram noi. Nu, nu pot ierta palma ce smulge chiar si acum lacrimi din aceste pietre care ca niste brațe disperate se înalță din iarbă, încăpățânându-se peste veacuri să strige Prezent. Un strigăt ce străbate toate straturile Istoriei, un strigăt ce se va auzi, neîntrerupt, ca un Clopot al căruit glas nu poate fi frânt, până la Judecata de Apoi. Cu el, ne vom prezenta în fața Lui, ca Neam; în fața Lui Dumnezeu voi spune, iartă-mă Doamne că n-am putut să-i iert.
Pe cei care au ucis generații, pe cei care-au legat în lanțuri Sfinți, Martiri si Eroi, pe cei care au vândut pe arginti păduri și munți și aur. Pe cei care-au schimbat destine si-au omorât poeți, si versuri au încatusat. Pe cei care au tras pe roată, si Voievozi au ucis. Pe cei ce vor sa înfrânga Grădina Maicii Domnului, România!

Iisus Hristos nu a venit în lume să numere, ci să iubească.

Hristos nu a venit în Lume să numere, ci să iubească. Paradigma statisticii: o paradigmă contra-Rânduirii.
Exista Taina Neamului ce nu poate fi ruptă, duhul lăsat de Dumnezeu aici, pe Tărâm, de la Începuturi. El este în pietre, în râuri, în munti si văi, impregnat în aerul pe care-l inspiram, el este ADN-ul nostru de român, Cuvantul Lui Dumnezeu răsfrânt pe acest pământ și în noi. Acest duh va tine viu Neamul pana la Judecata de Apoi. De aceea Neamul nu poate muri.
,,Judecăm" poporul, manifestarea de o clipită a Neamului, statistic, matematic, x la suta au votat gresit (de parca ar putea vota si ne- gresit), y la suta asculta manele, z la suta nu se spala pe dinti sau fac tot felul de prostii. După statistici catalogăm atât de simplist poporul în bun sau rău. Acestea sunt repere impuse, fac parte din paradigma lor, pe care o înghitim pe nerasuflate. Jucand in acesti parametri, inevitabil pierdem esenta. Aplicăm involuntar logica lor, logica numarului, chiar și atunci când alcătuim organizații. Vrem ca acestea să aibă multe filiale, mulți membri, de parcă ”cifra” ar putea să ne legitimeze în Rânduire. Ea nu ne coboară dar nici nu ne ridică, pur și simplu nu contează. Iesind din statistică, lucrurile se citesc altfel. Exista rugăciune si lumanare aprinsa, acestea tin lagatura între Hristos si Creatia Lui. Cum cuantificam puterea rugaciunii care exista? Putem spune ca o singura lumanare aprinsa la mormantul lui Stefan cel Mare este neinsemnata în raport cu procentele x, y sau z? Cum înghesuim puterea unei singure rugăciuni în statistică, în cifre? Cineva spunea: ”Roagă-te, roagă-te, căci nu se știe pentru a cui rugăciune mai ține Dumnezeu lumea pe pământ”. Daca viata ar însemna numai matematica, atunci da, un singur om care se roaga, care vede sau simte Duhul, este mai putin decat cateva milioane care nu-l vad; dar Hristos nu s-a născut să numere, ci sa iubească. Viata Neamului, chiar si a noastra, individuală, nu este matematică, Viata are alte repere. De aceea ei nu pot practic învinge, căci paradigma reală, singura de fapt, este urmatoarea: Oastea Domnului, prin Sfântul Arhanghel Mihail l-a învins pe Satana. In acest context existam noi. Căderea individuala în păcat, cu voie sau fără voie, nu schimba situatia, îi dă satisfactii Nenumitului, de multe ori vremelnice, caci întotdeauna exista posibilitatea de a ne ridica. Ei, cei care se împotrivesc Orânduirii, Traditiei, ne-au putut îngrădi cu sârmă pământurile, ne-au putut lua aurul, au patruns în mintea sau chiar în sufletul multora dintre dintre noi, dar undeva acolo, în drumul lor, s-au izbit de acea "particulă" de ne-zdrobit. S-au izbit de acel duh viu, născut nu făcut, care de-a lungul istoriei s-a relevat ori prin doina izvorată din lemnul făcut fluier de Tara de Iancu Avram, ori prin suieratul securei lui Mihai Viteazul, prin pasii luptatorilor din munti, prin oasele lui Horea, frante pe Crucea Rotii, prin Cuvântul lui Eminescu rostit pe Luceafarul din Tărâm, prin cuvantul de foc al marturisitorilor din inchisorile comuniste sau prin rugaciunea unui simplu taran. Sunt fire ce nu pot fi rupte, sunt cantece ce vin de demult, fără de descânt, căci sfinte sunt. Acest duh al Neamului este indestructibil, fiind Divin. El Este, indiferent daca îl simte un singur om sau cateva milioane, iese din statistică, fiind Deasupra. El este Minunea pe care uneori o percepem, alteori nu. De aceea ei se chinuie sa "inventeze", sa deseneze o altă alcătuire, o contra-Oranduire, pentru ca ei stiu de ce nu reusesc De Fapt. Intentia este de a ne crea iluzia reusitei lor, prin implementarea paradigmei lor în conceptia noastra asupra desfasurarii lucrurilor in Istorie. Aceasta este "realitatea paralela" in care poporul este asa cum vor ei, realitatea statisticii, care nu-asa, vorba unuia dintre ei, Silviu Brucan, fiind bazata pe cifre, este "reala". Un singur vers poate darama însă toata "structura". De aceea ei trebuie sa omoare Poetul, Sfântul, Martirul, Soldatul. De aceea ei îl urăsc pe Hristos. 
Noi am învins.

Teritoriul

Teritoriul. 
În cadrul teritoriului national nu există spatii multietnice, multiculturale. Teritoriul național se definește din punct de vedere divin ca fiind monoetnic, el este sfânt, căci este rânduit de Dumnezeu să fie al Neamului Românesc. Teritoriul se definește asadar prin Voința Divină, prin Neamul primordial pe care Dumnezeu l-a lasat aici cu specificul său etnic. De aceea noțiunile de spatiu multietnic, multicultural, în zonele teritoriului național în care trăiesc și etnii străine neamului românesc sunt lipsite de fundament. Aceste etnii nu caracterizează paradigma teritoriului, ci, cel mult intră într-o simplă statistică. Actul divin de proprietate si identitate asupra teritoriulu este pe un singur nume, transcende formulele de omenești de definire ale spatiilor din cadrul teritoriului. Acestea au menirea de a dilua sau chiar dizolva identitatea primordială a teritoriului. Spre exemplu dacă într-un județ din România cum ar fi Harghita, trăiesc 85% etnici maghiari, județul respectiv nu se defineste ca fiind unul multietnic, identitatea lui fiind divin-românească, înscriindu-se în voința divină a teritoriului național; la fel este si cazul judetului Covasna sau al ,,vestitului,, oras ,,multietnic si multicultural,, Timișoara. Numărul oamenilor de alte etnii alcătuieste o statistică dintr-o anumită unitate administrativă, nu generează si definirea identitară. Numărul este irelevant. Mai simplu spus, dacă într-o cameră din locuința noastră sunt printr-o anumită conjunctură musafiri poftiți sau nu, asta nu înseamnă ca acea cameră nu mai apartine casei în aceeasi măsură ca celelalte camere. Locul respectiv, ”musafirii”, nu generează un alt act de proprietate si identitate.
Capacitatea noastră de a ne raporta la paradigma divină, nu la cea generată de statistici, ne dă forța care ne păstreză pe Linia Neamului, ne opreste să facem concesii, compromisuri de gândire si acțiune. Actele de identitate pe acest teritoriu ne-au fost făcute de Dumnezeu, nu de primării, sunt consfințite de sângele familiilor noastre, petcetluite de lutul amestecat cu sânge care ne-a plămădit casa. Arhitectura este din Oase si Sfinte Moaște, acestea sunt Temelia Teritoriului Național.

Cu ochii pe UMF Târgu-Mures

Suntem cu ochii (gata de Acțiune) pe Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, mai ales în acest an electoral când coaliția aflată la guvernare este predispusă să cedeze presiunilor UDMR menite a rupe în două Universitatea, urmărindu-se înființarea unei instituții exclusiv maghiare, cu conducere proprie, rector maghiar, decani, profesori, stundenți, numai de etnie maghiară, sub pretextul asigurării învățământului în limba acestei minorități. Deocamdată, zilele astea au fost trimisi la București câtiva protestatari care afișează în fața Ministerului Educației steaguri ale UE pe care sunt scrise într-o engleză de baltă niste revendicări în sensul pretextului enunțat mai sus. 
Am fost student la UMF Târgu Mureș. Încă de pe atunci erau la secția maghiară studenți care de-abia vorbeau românește. Mereu m-am întrebat pe parcursul anilor de studenție cum vor putea trata acesti viitori doctori pacienții care nu știu să vorbească ungurește. Pentru a termina facultatea colegii mei nu erau nevoiți să învețe limba română, putând folosi cu foarte puține excepții, exclusiv limba maghiară, atât la cursuri cât și la examene. Deasemenea, în conducerea Universității erau numeroase cadre didactice de etnie maghiară Așadar, erau și sunt în continuare, toate condițiile pentru acest învățământ în limba străină, din anul I până în anul VI, inclusiv în anul de stagiu, deci în toți cei șapte ani, atât la stomatologie cât si la medicină generală și farmacie. Deci unde este ”buba”? În faptul că etnicii maghiari vor ca de obicei să fie stat în stat, mergând pe toate palierile pe principiul autonomiei etnice de fapt, mascându-și intentiile sub diferite pretexte, ori cel al asigurării învătământului în limba maternă, cum este cazul de față, ori cel al unei mai bune autogospodăriri financiare, atunci cand vorbesc de autonomia teritorială. Directia dată de liderii lor nu este în sensul unei conviețuiri firești în statul român, național, unitar, suveran și indivizibil, ci în sensul formării unei regiuni autonome, din Arcul Intracarpatic până la Carei, la graniță. Pe acest principiu au mers din 1990 până în prezent, ”flamura” fiind ”drepturile minorităților, steag pe care l-au fluturat atât în interiorul cât mai ales în exteriorul României. Dreptul de a fi ungur în România a fost din păcate întotdeauna mai presus decât dreptul de a fi român în România. Mai nimeni din cei care ar trebui să se întrebe, nu se întreabă dacă dreptul de a fi ungur în România nu încalcă dreptul de a fi român în România, primul întrând în contradicție cu ultimul, din cauza termenilor în care a fost impus. Cum se poate înțelege un cetățean al acestei țări care nu știe limba maghiară cu oamenii din administrația locală care efectiv aproape că nu știu limba română? Sunt nenumărate cazuri în acest sens în Covasna, Harghita, parțial Mureș și Satu-Mare. Sunt zone compacte maghiarizate în care românii care nu stiu ungurește nu se pot descurca. Sunt cetățeni ai acestui stat care ocupă posturi în diferite instituții publice care nu au scos pe gură în toată viața lor mai mult de trei cuvinte în limba română. Sunt primării în care dacă te duci ca român, efectiv nu ai cu cine vorbi...încercați de exemplu pe la Cristuru Secuiesc. În această tristă paradigmă, liderii comunității se plâng în continuare că etnicii maghiari nu au depline drepturi! Deocamdată au trimis trei inși la București în fața Ministerului Educației să testeze și să pregătească ”terenul”.
Suntem cu ochii pe UMF Târgu-Mureș, bineînțeles și pe coaliția aflată la putere. Suntem gata de Acțiune la Târgu-Mureș.

Rusia si Ungaria, acelasi steag antiromânesc.

Rusia și Ungaria, același steag antiromânesc. 
Szocs Zoltan, liderul HVIM: ”Jos pălăria în faţa lui Putin, ne putem baza pe ruşi”. Zoltan este cel care a pus la cale împreună cu tovarășii lui din organizație, atentatul terorist din 1 Decembrie 2015 de la Târgu-Secuiesc. Atunci ar fi trebuit să moară români. 
De sute de ani conducătorii celor două popoare au dus constant o politică antiromânească. Pământurile Neamului nostru au fost cotropite, ocupate de ei; râuri de sânge românesc au curs. Și astăzi, o parte importantă din teritoriul României se află sub control rusesc. În același timp, în Inima Țării, în Arcul Intracarpatic structurile maghiare, cu sprijinul Rusiei, exercită o puternică agresiune, atât din punct de vedere etnic, religios, cultural, cât și economic.
Nu mai facem ”teorie”, știm prea bine gândirea lui Putin si Orban fața de România; lucrăm în continuare cu „materialul clientului”, redând spre o mai bună înțelegere, câteva citate din prietenia ruso-maghiară din perspectiva liderilor unor organizații care acționează "la firul ierbii" împotriva României:
Szocs Zoltan, liderul HVIM: ”Jos pălăria în faţa lui Putin, ne putem baza pe ruşi”. ”Trebuie să se păşească pe drumul faptelor, totul trebuie cucerit fizic, fără sânge nu se poate”.
Viorel Furtună, liderul organizației filorusești Mişcarea Naţional-Democrată (MND), din Republica Moldova:
”Am pus deja temelia unei prietenii între organizaţia noastră şi Organizaţia de tineret din cele 64 comitate din Ţinutul Secuiesc (HVIM) şi sper ca aceasta să fie un început al unei colaborări fructoase şi de lungă durată. Totodată, vreau să menţionez, că orice cooperare reciproc avantajoasă, bazată pe prietenie şi respect reciproc este benefică şi vreau să va asigur, că rămînem deschişi în continuare pentru orice gen de cooperare cu prietenii noştri din Ţinutul Secuiesc” (interviu acordat publicaţiei Barikad, finanţată şi controlată de Jobbik). Acelasi Viorel Furtună continuă: „În esenţă, organizaţia noastră fiind cu mult mai tînără, decît aşa organizaţii ca HVIM şi Jobbik, are cu mult mai puţină experienţă ca cele enumerate mai sus şi respectiv, vedem în ele nişte parteneri de la care avem de preluat o mulţime de lucruri (...) Organizaţia naţionalistă moldovenească susţine autonomia secuilor şi, în locul României de astăzi, doreşte o Moldovă reunită, iar apoi ar da Transilvania maghiarilor. Şi noi suntem pentru revenirea la graniţele istorice ale unei Moldove independente şi libere!”.
Comentariile mele nu-si mai au rostul...poate doar unul singur: cine nu s-a lămurit până acum despre ce este vorba în politica rusească față de România, să-l mai citească încă odată pe Mihai Eminescu sau sa ia aminte la Cuvantul Parintelui Justin Pârvu pentru a-si da seama ca Eminescu este actual; poate vor Înțelege totuși...

ÎnToarcerea Timpului

ÎnToarcerea timpului. Fără trecerea timpului nu ai ști că există Veșnicie. 
După 22 de ani, pe locurile copilăriei, Comănești, jud. Bacău. În spate e vechiul meu bloc cu apartamentul de la etajul 2, iar langă mine salcia ce era odată tânără...
A fost ca într-un tunel al timpului, revăzând o parte din locurile orașului, pe care le aveam în minte de-a lungul vremii ca amintiri. Am încercat acum să le ating cu mâna, dar a fost greu, imaginile (cele păstrate în minte si cele din prezent) nu se suprapuneau perfect, locurile magice ale copilăriei se schimbaseră. Sunt magice pentru că opresc timpul în loc, dar numai în sufletul minții. Ai impresia că dacă ai reîntâlni un loc ce a rămas exact ca cel din amintire, ai atinge pentru o secundă eternitatea, sau măcar i-ai simți adierea. Nu am fost în scurta mea trecere prin toate locurile pe care le am intacte în minte, legate cu anumite secvențe; nici n-am avut când, dar nici n-am intenționat asta, vrând să-mi păstrez un colț de speranță că poate altădată, odată și-odată, voi descoperi o bucată de timp ce a stat În Loc, o clipă ce nu s-a terminat, ca si cum ai găsi o mică insulă de apă ce nu curge, în râul ce curge neîncetat, ca si când aș spera că altădată, odată si-odată, aș putea găsi o secundă din trecut în prezent.
Întoarcerea la origini, regăsirea izvoarelor, păstrarea Timpului de Început, dă unui popor Veșnicie în toarcerea ce nu se oprește, dar care nu schimbă. Istoria este locul copilăriei noastre, pe care împreună îl vom putea redescoperi. Numai împreună ca popor, vom regăsi locurile, vremurile, ce ne vor dărui eternitate în Neam. Odată și-odată, le vom regăsi...
La Comănești am ajuns mergând la Târgu-Ocna, la parastasul Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu, omul care trăiește Veșnicia.

La mulți ani Alexandru Leșco



La Mulți Ani frumoși ca România eroului român în viață, Alexandru Leşco, basarabeanul care a luptat cu arma în mână pe Nistru împotriva ocupației rusești! Am avut marea onoare să-l cunosc pe domnul Alexandru Leșco la mitingul și marșul din 29 iulie de la București, împotriva Codului Administrativ, prin care limba maghiară ar fi devenit a doua limbă oficială în statul român. La fel ca în 1992, românul nostru a fost din nou la datorie, venind de la Chișinău la București pentru a apăra limba română, valorile identității noastre de Neam. 
Pentru lupta sa, a fost condamnat în 1992 de către tribunalul rusesc din Transnistria la 12 ani temniță grea, executând întreaga pedeapsă, în condiții greu de descris, într-o teroare fizică si psihică inimaginabilă. Cu toate acestea, ocupantul străin nu l-a învins, după eliberarea din pușcărie, eroul nostru declarând: ”Să nu credeți că am lăsat aripile în jos (...) Pentru mine, cauza românească rămâne aceeași. Eu am fost condamnat pe nedrept. Așa am considerat atunci si de aceasta sunt convins si acum. Nu pot să spun ca regret amarnic acești ani. Am stat pentru poporul român și limba noastră românească”. După 26 de ani, la mitingul din 29 iulie 2018, domnul Alexandru Leșco, afirma cu amărăciune: ”Nu credeam că o să ajung vreodată să apăr limba română la București”. 
Îmbrăcat cu mantia sacrificiului pentru țară, românul nostru este de o modestie rară. Cu greu povestește întâmplări de pe front sau din închisoare, iar atunci când o face, nu pentru laudă mărturisește, ci pentru transmite tuturor mesajul că poporul român are încă atât resurse de ripostă față de agresiunile ce se exercită împotriva lui, cât și pentru afirmarea valorilor naționale, are resurse de rezistență identitară. 
De la acest om, de la acest Erou, care astăzi împlinește 64 de ani avem cu toții de învățat, avem multe de învățat, capabili numai să fim! Mă rog lui Dumnezeu, împreună cu toți prietenii mei ce merg pe Calea Neamului, să-i dea sănătate, fericire si ani mulți pe acest pământ românesc!

ținutul secuiesc nu există

Ținutul Secuiesc NU există! Asta spunem noi, românii.
Acesta este Mesajul pe care si politicienii români ar fi trebuit să-l transmită congresului UDMR care a sfidat o țară întreagă. În schimb, ca de obicei, ei s-au dovedit a fi doar politicieni din România, întrecându-se în declarații slugarnice, ploconindu-se în fața porții UDMR vopsită de această dată oficial în culorile statului străin, vecin și ”prieten”. Începând de astăzi, UDMR militează OFICIAL împotriva statului național, unitar, indivizibil si suveran român, prin adoptarea Drapelului si Imnului unui stat străin precum si a Imnului si Drapelului unui așa-zis ”ținut secuiesc”, ”entitate” care aduce atingere directă siguranței naționale, presupunând autonomia teritorială a unei părți din teritoriul statului român.
Din nou se simte lipsa acută a unei forțe cât de cât semnificative politice românești, în adevăratul sens al cuvântului. Din nou se simte lipsa naționalismului autentic, transpus în zona politicului. Din nou se simte atât de acut lipsa resurselor organizațiilor civice menite a întări identitatea națională românească, lipsa unor canale media de mare impact generatoare de mesaje românești, care să pătrundă în fiecare casă din Covasna, Harghita, Mureș. Această lipsă se simte cu atât mai mult, cu cât, structurile maghiare beneficiază de sute de milioane de euro, printr-o triplă finanțare: din partea statului maghiar, statului român si din partea consiliilor județene si locale controlate de UDMR; resursele umane, având în vedere aceste sume imense, vin de la sine, mai ales că, în rândul comunității maghiare se desfășoară o susținută si constantă EDUCAȚIE naționalistă, maghiară, bineînțeles. Într-un stat ”moale” a crescut și crește în continuare o structură tare, străină, ostilă și eficientă. Cu asta ne luptăm. În aceste condiții, politicienii nostri transmit mesaje în ritm de aplauze ceaușiste congresului UDMR! Fraților, nădejdea este numai la Dumnezeu si la noi, la oamenii din popor, care nu pleacă capul, care înțeleg că singurul drum este acel al strămoșilor nostri ce s-au jertfit pentru acest Pământ Românesc. Căderea în deznădejde este un mare păcat, o mare greșeală strategică în acelasi timp. Cu cât condițiile în care ne desfășurăm lupta sunt mai grele, cu atât mai mult trebuie să fim conștienți că această luptă a noastră este necesară, este vitală. Cu cât politicienii din România se afundă mai adânc în trădare, cu atât mai mult trebuie ca noi să ne tinem departe de pasivitate, cu atât mai mult trebuie ca noi să fim mai activi, mai PREZENȚI. Suntem douăzeci de milioane de români.
Sus capul, Frați și Surori!

joi, 25 aprilie 2019

Am avut onoarea



Am avut onoarea să-l cunosc pe domnul Lazăr Lădariu, directorul cotidianului ,,Cuvântul liber”, încă de pe vremea când eram student la Târgu-Mureș. Încă de la început m-a frapat Generozitatea acestui om, în sensul cel mai larg al cuvântului. Eu eram un amărât de student care se străduia împreună cu alți colegi să facă câte ceva pentru țară. Domnul Lădariu era și este cea mai mare personalitate a vieții românești din Mureș, directorul celui mai important ziar, pe vremea când presa tipărită avea putere foarte mare, parlamentar, fondator al majorității asociațiilor românești de anvergură națională. Era încă din acele timpuri un om Mare, cum se spune. Cu toate acestea, atunci când un tânăr de douăzeci si ceva de ani a bătut la ușa lui, a fost primit cu brațele deschise, cu multă căldură românească, deși aveam multe bube în cap din punctul de vedere al ,,corectitudinii politice”. Colaborator apropiat la ziar în acea vreme era Marius Pașcan, (care a păstrat mai apoi direct legătura cu noi), un alt tânăr căruia domnul Lazăr Lădariu i-a dat deplină încredere. Paginile ziarului ,,Cuvântul liber” au găzduit toate acțiunile Grupului Horea si mai apoi ale Grupului Studențesc Naționalist, gândurile si speranțele unor studenți ce cu greu urcau pe drumul Neamului Românesc. Ne-a fost acordată pe atunci o mare onoare si încredere în același timp, în vremurile în care mai toți se uitau cel puțin circumspect, exprimându-mă eufemistic, la noi. 
Peste ani, același mare Om, mi-a deschis din nou ușa împreună cu doamna Mariana Cristescu, când am cerut ajutor pentru prima noastră acțiune importantă pe Calea Neamului, achizitionarea si montarea centralei termice din satul harghitean Doboi, pentru școala românească și Paraclisul Ortodox. ,,Punțile de lumină” ne-au reunit pe aceeași baricadă de neînfrânt a bătăliei pentru România. 
Din Generozitatea marilor români ar trebui să învățăm cu toții, din jertfa lor necontenită, din corectitudinea lor. 
Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, cum bine spunea Bădia Ion Gavrilă Ogoranu, născut pe pământ de 1 ianuarie, zi în care românul nostru, Lazăr Lădariu s-a născut în Ceruri.
Cu Dumnezeu Înainte, se aude un strigăt îndreptat către noi!

Nevoia de reacție.



Nevoia de reacție. 
Istoria nu este scrisă, o scriem noi, prin fiecare NU pe care-l spunem celor ce zdrăngăne armele ce vor să ucidă o Inimă de Țară, prin fiecare DA, spus în fața lui Dumnezeu, prin fiecare #Prezent rostit în fața mormintelor strămoșilor noștri. 
Sunt vitale reacțiile pentru a arăta în primul rând că suntem vii, când mulți ne vor morți, paralizați de inerție, de indiferență sau teamă. 
Lipsa reacțiilor la agresiunile îndreptate împotriva valorilor naționale nu duce așa cum prea lesne s-ar putea crede, la pace, ci la o înfrângere mută, la o capitulare într-un război ce nici măcar nu-ți dai seama că s-a purtat. Se apasă pe diferite butoane pentru a fi încercați. La început e o privire urâtă, mai apoi o vorbă grea, o piatră aruncată în geam, o palmă, un pumn, iar dacă nu se vede nicio rezistență vine lovitura finală; de cele mai multe ori e prea târziu să mai ripostezi atunci. Pacea adevărată este asigurată de riposta fermă dată în primele faze ale agresiunii, dându-i clar de înțeles inamicului că se va izbi de va continua, de un zid ce nu poate fi răpus. Descurajarea atacatorului previne războiul, previne moartea națiunii. Căderea într-o luptă nu e înfrângere, căci Dumnezeu oricând te poate ridica în marea Lui milostenie văzându-te vrednic si cu sufletul curat pentru Neamul în care a rânduit să trăiești. Oricând îți va da o nouă luptă, șansa să te ridici din nou. Adevărata înfrângere este acceptarea paradigmei inamicului prin neînțelegerea ei sau prin refuzul ripostei, iesind astfel din comunitatea Neamului. 
Nu vă lăsați călcați în picioare, nu lăsați simbolurile naționale să fie batjocorite, luate în derâdere, târâte în noroiul vremurilor pe care alții vor a le scrie pentru noi, de multe ori chiar în numele nostru. Fiți voi, oameni buni, fiecare în parte, în grupuri mai mici sau mai mari, cei care prin Credință și Fapte scriu Istoria, definesc Timpul.
Îndrăzniți!

Câte ceva despre simbolistică

Câte ceva despre simbolistică, sau cum să-ți bați joc de România în aplauze furtunoase. 
Personajele sunt: un scriitor maghiar, Szekely Csaba, două piese de teatru, ,,Mihai Viteazul” și ,,Nu chiar 1918” și ,,uneltele,, de lucru ale autorului, extrem de apreciat dealtfel în Ungaria, mai nou și în unele locuri din România. Cele două ,,opere,, au fost lansate în țară la noi prin afișe mai mult decât grăitoare, fiind jucate în anul Centenarului, una cu o lună înainte de 1 decembrie 2018, la Târgu-Mureș, cealaltă chiar de Ziua Națională, la Sfântu-Gheorghe, aceasta din urmă urmând să recidiveze anul acesta, fix pe 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. 
Astăzi vorbim puțin despre afișele de prezentare ale celor două piese cu autor comun, afișe ce dezvăluie din capul locului intenția lui Szekely Csaba, aceea de a batjocori simbolurile noastre naționale. În afișul piesei ,,Mihai Viteazul”, România este prezentată ca o halcă de carne crudă de porc pusă pe grătar. Imaginea are multiple conotații, refuz să le dezvălui fiindu-mi silă, dar cred că așa ne văd unii dintre ei, pe noi, românii. Afisul celei de a doua piese este nițel mai rafinat, dar la fel de sugestiv și agresiv antiromânesc. Culorile tricolorului nostru sunt estompate, steagul Ungariei pune punctul pe i în toată ecuația imaginii și lesne se poate citi ,,Nu iar 1918,,... vrabia mălai visează domnu Csaba! Mai pe românește spus, Unirea de la 1918 în viziunea autorului a fost un act artificial, produs de o simplă conjunctură istorică ”nedreaptă” și bineînțeles că, Ardealul aparține Ungariei, în interiorul statului român, fiind o comunitate ce se reprezintă prin steagul statului vecin si ”prieten”.
Cu aceste două afise defilează ostentativ Szekely Csaba prin România. La Târgu-Mureș s-a jucat printr-o trupă de teatru maghiară, cu un succes destul de scăzut însă, instituțiile importante de cultură din oraș refuzând să-i pună în scenă ”opera”. La Sfântu-Gheorghe în schimb a fost primit de Teatrul ,,Andrei Mureșanu” cu brațele deschise, reușind culmea, să și umple o sală. Cum poți privi senin o astfel de piesă și să aplauzi după aceea? Grea întrebare...retorică, bineînțeles.
Urmează să dezbatem cât de curând și subiectele propriu-zise; care subiecte? Ale atacului împotriva simbolurilor naționale ale României.

Nu pot rămâne nepăsător

Nu pot rămâne nepăsător! Subminarea moralului unui popor, mai ales în locurile în care acesta este supus unui proces complex de înstrăinare, este cu adevărat un act de agresiune împotriva ființei naționale românești. 
De 1 Decembrie și 24 Ianuarie, singurul teatru românesc din Covasna și Harghita găsește de cuviință să pună în scenă o comedie de moravuri, ”Nu chiar 1918”, dedicată Zilei Naționale a României, prin care poporul român este pus într-o lumină proastă si batjocoritoare de către autorul piesei, scriitorul maghiar Szekely Csaba. Pentru a nu fi acuzat de subiectivism citez concluzia unei cronici laudative la adresa acestei piese, cronică intitulată ”Nu chiar 1918. Nici 2018. Poate măcar 2118”, scrisă de doamna Elena Coman: ”… Ce sărbătorim noi, de fapt? O unire pe care, se pare, încă o respingem și față de care, de fapt, protestăm. Nu prea știm nici cine suntem, nici de unde venim, nici cine ne sunt vecinii, dar nici ce vrem.” (revista online de teatru ”Yorick.ro” finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale). Așadar, atât noi, cei ”veniți” din Evul Mediu, cât și oamenii de specialitate din domeniul teatrului, am înteles bine despre ce este vorba în această ”operă” de două parale a scriitorului maghiar. Nu degeaba ne exprimăm noi, ”medievalii”, protestul față de această piesă în care se bagatelizează simbolurile naționale, în care Marea Unire de la 1918 este pusă sub semnul întrebării, în care pe întreg poporul român se lipesc etichete negative. Chiar acesta este mesajul piesei, suntem de la 1918 încoace un popor care nu stie pe ce lume trăiește, nu-și știe rostul, nu-și știe originile și drumul în Neam. La fel spune și toată rețeaua GDS, în toți anii de după 1989 ni se spune că nu suntem buni de nimic, că suntem hoți până în măduva oaselor, corupți, lași, nepăsători. Cu alte cuvinte, suntem, ”nu-i așa”, vorba lui Brucan din anii 90, numai buni să fim luați în stăpânire de către străini. Subminarea moralului unui popor este cu adevărat un act de agresiune împotriva ființei naționale românești. În vremuri tragice, nu ne arde de ”comedii” ce scuipă pe simbolurile identității noastre de neam; nu ne jucăm de-a teatrul alimentând mașinăria de propagandă antiromânescă. Nu ne jucăm cu integritatea teritorială a Statului Unitar Român, Indivizibil și Suveran. Un act de cultură ce pune sub semnul întrebării la un teatru românesc din Covasna simbolul Unirii de la 1918 nu este o simplă piesă de teatru, ci un atac mai mult sau mai puțin subliminal la integritatea teritorială a României, căci intră cum nu se poate mai bine în paradigma iredentismului maghiar sprijinit în mod direct de către un stat străin. Doamna directoare a Teatrului ,,Andrei Mureșanu” afirmă că steagul Ungariei de pe afișul piesei respective reprezintă comunitatea maghiară din Sfântu-Gheorghe! Cetățenii români din Statul Român sunt reprezentați de steagul unei țări străine??? Aceasta este viziunea conducerii Teatrului Românesc din Sfântu-Gheorghe. Mă îndoiesc că un om de teatru nu stie a discerne puterea și mesajul simbolurilor; și dacă o știe, de ce provoacă prin această piesă atât de 1 Decembrie cât și pe 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române? 
Pe 24 ianuarie voi fi la Hora Unirii în fața Teatrului, apoi la Statuia lui Mihai Viteazu, așa cum îl numeau țăranii din timpurile nemuritoare, pentru a-i spune Voievodului că-mi fac datoria de simplu român.
Doamne ajută!

luni, 22 aprilie 2019

Nu ne lasam

Nu ne lăsăm, mergem cu Dumnezeu înainte!
Liderii UDMR din jud. Covasna cer anchetarea românilor care au protestat de 1 Decembrie în holul Teatrului ,,Andrei Mureșanu” din Sfântu-Gheorghe față de piesa ,,Nu chiar 1918” (autor Szekely Csaba), pusă în scenă în mod sfidător chiar de 1 Decembrie, comedia scriitorului maghiar fiind considerată de noi, batjocoritoare la adresa Zilei Naționale. Primăria Sfântu-Gheorghe anunță acest lucru printr-un comunicat semnat de primarul Antal Arpad iar presedintele Consiliului Județean Tamas Sandor se declară la rândul lui pe deplin solidar cu conducerea teatrului mai sus amintit. Voi reda în comentariile postării ambele luări de poziție ale celor doi lideri autonomiști, membri de frunte ai UDMR.
Ce-i deranjează cel mai tare pe domnii Arpad și Tamas? Prezența pe ,,moșia,, lor a românilor din celelalte județe ale țării, această prezență fiind o ,,catastrofă,, nu numai pentru ei, ci si pentru alți reprezentanți ai UDMR din Covasna si Harghita, amintind în acest sens și opoziția de anul trecut a primarului din Târgu-Secuiesc față de venirea românilor din mai multe colturi ale țării pentru a sărbători Ziua Națională pe aceste meleaguri ale Patriei. Acești domni care probabil se visează grofi au crezut până de curând, că sunt pe cale să rezolve ,,problema românească,, raportându-se strict la românii din cele două județe care așa cum stim cu toții sunt în minoritate numerică, bazându-se în același timp pe negocierile ticăloase cu partidele politice. Dar ce să vezi...în Covasna si Harghita vin din ce în ce mai des și din ce în ce mai mulți, români din alte colțuri ale țării; si culmea, nu vin în postura de turiști la nu stiu ce festival de cârnați sau kurtosi kolacs, ci pentru a afirma Identitatea Românească, pentru a-i întări pe frații lor de sânge si credință, pentru a protesta atunci când este nevoie față de nedreptățile și sfidările conducătorilor maghiari si ale celor ce se află în subordinea lor. Primarul din Sfântu-Gheorghe se arată deranjat de faptul că un grup de români a cântat de 1 Decembrie în foaierul Teatrului ,,Andrei Mureșanu” Imnul Național!? Cât tupeu trebuie să ai să cânți Imnul si alte cântece patriotice de Ziua Națională? Dar cât tupeu trebuie să ai domnule primar să umpli orașul românesc Sfântu-Gheorghe de steagurile Ungariei, de simbolurile unui stat străin? Cât tupeu trebuie să ai ca de Zilele Sfântu-Gheorghe să muți din centru la periferie scena comunității românești pe care ar fi urmat să evolueze copiii românilor din oraș si împrejurimi? Câtă îndrăzneală vă trebuie să interziceți arborarea permanentă a Steagului Tricolor pe turla Primăriei, acolo unde a fost suit de Glorioasa Armată Română în 1944? În general, cât tupeu vă trebuie vouă, domnilor Arpad si Tamas, să militați deschis pentru ruperea teritorială a Statului Român? Să invitați aici, la noi în țară, oficialități ale statului maghiar care să ,,descalece,, sfidător pe pământul sfințit de sângele eroilor români? Iar acum, tot voi, cereți anchetarea unor români care refuză să înghită umilință de Ziua lor Națională? A unor români care nu se pleacă în fața voastră? Spuneți că v-am creat disconfort? Probabil nu sunteți obișnuiți să ne vedeți mulți la un loc...vă sfătuiesc să vă obișnuiți. Sunteți în schimb obișnuiți să vă tot plângeți prin toată Europa din postura de false victime că nu aveți drepturi si libertăți, aruncând sistematic cu noroi în această Țară care v-a dat tot ce v-ați dorit...când vorbiți de drepturile voastre, priviți însă dacă aveți cu adevărat îndrăzneală, în ochii acelor români din Covasna si Harghita care nu mai stiu să vorbească românește de câte ,,drepturi,, le-ați dat voi lor! Mergeți, voi, lideri ai maghiarilor, și savurați-vă ,,victoria,, la Doboșeni si Herculian, acolo unde nu a mai rămas nici măcar un singur român nemaghiarizat complet, sau priviti-l în ochi pe ultimul român din Vârghiș ce cu greu își mai aduce aminte de numele lui românesc; atunci să vorbiți de drepturi si de disconfortul creat de un grup de oameni înveșmântați în straie Naționale care de 1 Decembrie au spus răspicat, tuturor celor care încă nu au înteles: ,,Avem o Țară”. Obișnuiți-vă cu Ea!

Stiu ce înseamna

” Știu ce înseamnă. Sunt oameni care gândesc că îmi vine ușor "să mă dau mare român" prin Covasna si Harghita, atât timp cât eu stau la Brașov și nu locuiesc în unul dintre cele două județe. În primul rând, nu aceasta este intenția mea, să mă dau mare român, ci doar să-mi fac datoria de român, după măsura puterilor mele. În al doilea rând, lăsând la o parte faptul că sunt un fel de navetist pe ruta Brașov- Covasna - Harghita, le spun tuturor că am locuit în Târgu-Mureș opt ani de zile, manifestându-mă la fel ca acum, având pe atunci, pe când eram mai tânăr, chiar și unele "excese", cum le-ar putea defini unii. Am cunoscut pe deplin ce înseamnă traiul printre etnicii maghiari; am fost vecin în campusul universitar din oraș cu studenți maghiari, mulți dintre ei fiind chiar din Covasna şi Harghita. Am trecut cam prin toate în contactul cu unii dintre ei, am fost şi prin spital la urgență în miez de noapte, cu arcada spartă și ochiul puțin "machiat" cu mov, am luat și înjurături și huiduieli. Am dat peste cap si pocalul "oferit" de trădători. M-am dus și unde era cel mai greu; împreună cu alți patru camarazi am trecut cu Steagurile Tricolore fix prin mijlocul celor aproape zece mii de maghiari adunați în centrul orașului Târgu-Mureș, cu prilejul vizitei de stat a președintelui Ungariei în România. S-au auzit numai murmure atunci, deși puteam fi linșați, dacă "publicul" nostru nu ar fi rămas de-a dreptul uluit). Așadar nu mi-e teamă decât de Dumnezeu. Si atunci mergeam prin satele județului Mureș cu faptă și credință în Neamul cel Sfânt Românesc. Așadar ştiu ce înseamnă. Pentru a ști, nu trebuie obligatoriu să mă mut cu acte în Covasna sau Harghita, oameni buni. Am trăit ce trăiți voi și n-am dat niciun pas înapoi; dar vă promit că dacă Bunul Dumnezeu mă va ajuta, mă voi stabili în Covasna sau Harghita. Să nu vă îndoiți, voi fi același, așa cum am mai fost şi cum sunt: un simplu român care se străduiește să-și facă pâna la capăt datoria. În 2015 au vrut să ne arunce în aer la Târgu Secuiesc teroriștii maghiari. Atunci am avut Acțiunea 1000 de steaguri tricolore pentru Covasna si Harghita, 500 dintre drapele fiind pentru românii din oraş si împrejurimi. Acum, cu două zile în urmă, primarul din Sfântu Gheorghe cere anchetarea românilor care au protestat la Teatrul Andrei Mureșanu împotriva batjocoririi Zilei Naţionale prin piesa ,,Nu chiar 1918”. Lupta continuă, fără șovăire! Doamne ajută!