marți, 10 iunie 2014
Grupul Horea, Parintele Streza si duhul lui Iancu, sau momentul in care ungurii nu au mai ras...
Era ora unsprezece noaptea, anul 1995, si
tarnacopul, manuit de parintele Nicolae Streza, rasuna asurzitor in linistea
orasului si in nelinistea noastra, sfaramand lantul care tintuia in beton
masivul suport de lumanari din curtea Bisericii de Piatra din
Tg Mures. Parintele avea 70 de ani, iar noi, cei din Grupul Horea, in jur de 20. A doua zi, ne luaseram
angajamentul in fata opiniei publice muresene ca vom instala un suport de
lumanari in fata statuii lui Avram Iancu de langa Catedrala Mare Ortodoxa ce
trona in centrul orasului. Nu lasasem totul pe ultima suta de metri, in schimb
fusesem destul de naivi sa credem ca un individ care isi desfasura activitatea
in cadrul Garnizoanei Militare Mures ne poate ajuta in demersul nostru, conform
promisiunilor lui; nu mica ne-a fost mirarea cand mai sus nenumitul s-a
prezentat in fata noastra cu o tabla de 30 cm patrati care avea vreo zece gauri in ea. Atunci
ne-am dat seama pentru prima data ca stelele din armata mai fac uneori schimb
de experienta si cu alte constelatii, pentru bunul mers al lucrurilor pe
pamant. La monumentului inchinat Craisorului Muntilor, in fiecare an, cu ocazia
omagierii eroului, muresenii aprindeau sau mai bine zis incercau sa dea viata
unor lumanari, care bineinteles se stingeau destul de repede, nu inainte insa
de a murdari de fum soclul statuii, care devenea pe parcursul trecerii anilor
din ce in ce mai negru; zambetele dispretuitoare ale ungurilor care treceau pe
acolo atunci cand oamenii se chinuiau neputincios sa aprinda lumanari ma
enervau la culme. Asa am luat hotararea montarii unui sfesnic in acel loc. Aprobare
de la primarie nu am cerut (mi s-a parut ireal sa cer încuviintarea unui ungur,
pentru a cinsti memoria lui Iancu Avram), in schimb am instiintat toate
institutiile statului din judet de aceasta actiune si bineinteles presa locala.
Cuvantul Liber, principalul cotidian din Targu-Mures, condus de domnul Lazar
Ladariu, un roman prin venele caruia curge un nationalism autentic, ne-a
salutat demersul cu entuziasm, celelalte ziare romanesti anuntand insa
manifestarea cu destul de multa raceala. Gazeta ungureasca a inchis subiectul, facandu-ne
extremisti. Dupa cum va povesteam la inceputul scrierii, cu o noapte inainte de
eveniment, noi nu aveam in mainile noastre decat batjocoritorul “cadou” al
insului cu diverse grade pe umar. Disperarea era mare, caci a doua zi urma sa
ne facem de toata minunea, devenind niste “extremisti” care nu erau in stare sa
se tina de cuvant. Dumnezeu insa ne-a luminat, aducandu-l in gandul nostru pe
parintele Nicolae Streza, impreuna cu care, in trecut, organizaseram cateva
conferinte, la una dintre ele fiind invitat si duhovnicul Manastirii Recea,
Parintele Ioan, unul dintre putinii oameni care, in acele vremuri, vorbea
deschis de Miscarea Legionara in urbea noastra. Parohul Bisericii de Piatra, in
curtea careia se afla si Prima Scoala Romaneasca din Mures, desi era o ora
inaintata, ne-a primit cu zambetul pe buze, ascultand cu rabdare problema
noastra. Dupa cateva secunde, ochii au inceput sa-i scanteieze asemenea unui
lup, si ne-a poruncit scurt : “Veniti cu mine!”. S-a oprit in fata celui mai
mare suport de lumanari din curtea bisericii si m-a intrebat: “Asta e bun?”. “Pai,
este foarte bun parinte, prea bun”, am ingaimat eu. “Atunci pune mana pe
tarnacopul ala, si rupe lantul infipt in beton, ce mai astepti!”. M-am supus, dar
dadeam cam cu sfiala, ca de, deasupra capului meu, sfintii, zugraviti pe poarta
lacasului de cult si luminati de taina lunii, mi se parea ca se uitau cam
mustrator la mine. ”Ia da, mai baiete, unealta aia incoace, ca vad ca esti cam
timid astazi”, auzi dupa un rastimp vocea ca de tunet a parintelui. Stelele
cerului dumnezeiesc ii argintau barba lunga si sprancenele stufoase incruntate
de efortul depus. “Gata, luati-l, maine vreau sa aprind o lumanare pentru
Craisorul nostru, altadata sa veniti direct la mine, nu va mai lasati incurcati
de aia, eu sunt batran, stiu mai multe decat va inchipuiti, oricum, sunt mandru
de ideea voastra, nu s-a gandit nimeni la asta pana acum. Hristos sa va dea
putere si fericire”. “Multumim din suflet”, i-am raspuns, suind mai apoi
lumanararul pe o masina care era mai mica decat el. Ajunsi in fata statuii,
cativa politisti ne intampina zgomotosi, cerandu-ne bineinteles documentele
aprobatoare pentru actiunea noastra. “Nu avem niciun act, ori ne lasati in
pace, ori mergem la sectie si ne intocmiti un proces verbal in care sa
specificati ca ati interzis amplasarea unui suport de lumanari in acest loc
sfant. Voi nu sunteti romani?”. Trei dintre ei s-au retras, in schimb, ceilalti
doi ne-au ajutat sa descarcam pretiosul obiect. Ceasul din centrul orasului
arata ora douasprezece noaptea. Flacara a patru lumanari se indrepta spre sabia
lui Iancu. Patru tineri, in acea noapte, au lasat somnul deoparte, si s-au
gandit pana in rasarit la destinele lor inca nescrise si la Neamul Romanesc. A
doua zi, am fost tot acolo, dar nu mai eram singuri, alaturi de noi au venit
cateva mii de romani, iar cele patru lumini se transformasera intr-o torta, menita
sa-i calauzeasca pasii lui IANCU AVRAM prin muntii Lumii de Apoi. Strainii,
aflati pe margine, nu mai zambeau.
sâmbătă, 7 iunie 2014
Vladimir Tismaneanu, nostalgia lui Ion Iliescu
Vladimir Tismaneanu vorbeste cu Ion Iliescu?
Si inca cum!
"MARELE ŞOC- DIN FINALUL UNUI SECOL SCURT" este cartea aparuta in 2004, inainte de alegerile prezidentiale, pe cand era ca sigura victoria lui Adrian Nastase. Volumul este de fapt un amplu dialog intre Vladimir Tismaneanu ("luptatorul " pentru democratie, idolul GDS si al revistei 22) si Ion Iliescu, idolul lui Petre Roman si al lui Andrei Plesu (asta a avut mai multi idoli). Ce este de fapt de retinut din aceasta "intamplare"? Ca apropierea dintre cei doi nu este deloc un "soc", ci un lucru firesc: ambii sunt odrasle de comunisti ilegalisti, avand origini neromanesti, au lucrat de tineri in structurile de partid si amandoi au considerat spre exemplu ca Ceausescu nu a fost reprezentativ pentru ideologia rosie; prin urmare, dupa 1990, au incercat si partial au si reusit prin metode diferite, dar convergente, sa "reinventeze" comunismul, mai bine zis sa se intoarca la esenta originilor kominterniste: internationalismul si antiromanismul. In cartea sa, Vladimir Tismaneanu declara deschis de altfel ca nu s-a considerat niciodata un adversar personal al lui Ion Iliescu, care este "un om al stangii democrate", considerand deasemenea ca: "Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de varf a procesului democratic din Romania, un ganditor modern". "Ganditorul modern" afirma la randul lui: "Comunismul nu a fost un accident in istoria umanitatii, ci are un fundament obiectiv". Le plesneste capul de atata gandire, dar si de ura impotriva poporului pe care ca niste paraziti l-au ales ca si "gazda", ambii lucrand pentru nimicirea fiintei nationale romanesti, unul in calitate de politician, celalat din postura de ideolog al "noii" oranduiri, asa de "noua" incat e veche ca Iadul.
Si inca cum!
"MARELE ŞOC- DIN FINALUL UNUI SECOL SCURT" este cartea aparuta in 2004, inainte de alegerile prezidentiale, pe cand era ca sigura victoria lui Adrian Nastase. Volumul este de fapt un amplu dialog intre Vladimir Tismaneanu ("luptatorul " pentru democratie, idolul GDS si al revistei 22) si Ion Iliescu, idolul lui Petre Roman si al lui Andrei Plesu (asta a avut mai multi idoli). Ce este de fapt de retinut din aceasta "intamplare"? Ca apropierea dintre cei doi nu este deloc un "soc", ci un lucru firesc: ambii sunt odrasle de comunisti ilegalisti, avand origini neromanesti, au lucrat de tineri in structurile de partid si amandoi au considerat spre exemplu ca Ceausescu nu a fost reprezentativ pentru ideologia rosie; prin urmare, dupa 1990, au incercat si partial au si reusit prin metode diferite, dar convergente, sa "reinventeze" comunismul, mai bine zis sa se intoarca la esenta originilor kominterniste: internationalismul si antiromanismul. In cartea sa, Vladimir Tismaneanu declara deschis de altfel ca nu s-a considerat niciodata un adversar personal al lui Ion Iliescu, care este "un om al stangii democrate", considerand deasemenea ca: "Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de varf a procesului democratic din Romania, un ganditor modern". "Ganditorul modern" afirma la randul lui: "Comunismul nu a fost un accident in istoria umanitatii, ci are un fundament obiectiv". Le plesneste capul de atata gandire, dar si de ura impotriva poporului pe care ca niste paraziti l-au ales ca si "gazda", ambii lucrand pentru nimicirea fiintei nationale romanesti, unul in calitate de politician, celalat din postura de ideolog al "noii" oranduiri, asa de "noua" incat e veche ca Iadul.
Adrian Cioroianu, o dihanie mai mare ca "Cinci minute de istorie"
Dihania din imagine este Adrian Cioroianu,
destul de greu de recunoscut dezbracat si nefardat, ca orice alta
dihanie de altfel. Individul a vorbit astazi intr-o emisiune de la un
post national platit din bugetul statului, despre Corneliu Zelea
Codreanu, reiterand cliseele kominterniste ale anilor '50, care se pare
ca sunt cat se poate de actuale. Omul cica este istoric, uns cu toate
alifiile, adica membru al GDS, bursier al Colegiului Noua Europa ,
coautor al primelor manuale alternative
de istorie in care Andreea Esca avea o poza si un spatiu cam cat Mihai
Viteazu si Stefan cel Mare la un loc, si... bineinteles "scriitor" la
Revista 22 si Dilema, "calitati" care l-au propulsat in timpul
guvernarii Tariceanu in functia de ministru de externe, unde "istoricul
minune" a performat in materie de gafe: emotionat probabil de
"frumusetea" secretarului de stat american Condoleeza Rice, Adi de la
Craiova a dat dovada ca stie engleza cam cat Costica Argint, prietenul
sau din diaspora, baiguind cu ocazia vizitei la Washington numai "Da,
sigur" și "E corect", oficialul american ramanand pur si simplu
siderat;in timpul vizitei oficiale în Spania, a considerat ca este bine
sa se traga de bracinar cu regele Spaniei, Juan Carlos, spunându-i în
engleză „Good point, good, good point" ("bine lovit sau bine țintit"),
ridicand apoi și degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul
strâns în dreptul pieptului (semnificând OK), protocolul fiind "pastrat "
si in Suedia atunci cand "istoricul" a intrat in sala de festivitati
dupa Regele Carl XVI Gustaf.
In fine, Adrian a facut cam tot ce se poate pentru a se face de ras, problema constand in faptul ca a facut de ras si Romania.
Astazi, dupa cum spuneam la inceput, Cioroianu a ramas cu "Cinci minute de istorie", caci cam atat este in stare sa vorbeasca, suficient insa pentru a-si sluji in continuare stapanii din reteaua Komintern adica GDS si Revista 22.
In fine, Adrian a facut cam tot ce se poate pentru a se face de ras, problema constand in faptul ca a facut de ras si Romania.
Astazi, dupa cum spuneam la inceput, Cioroianu a ramas cu "Cinci minute de istorie", caci cam atat este in stare sa vorbeasca, suficient insa pentru a-si sluji in continuare stapanii din reteaua Komintern adica GDS si Revista 22.
De ce Romania a fost si este condusa de straini? Sau de unde naiba a aparut si Teodor Baconschi?
De ce Romania a fost si este condusa de straini?
Sau de unde naiba a aparut si Teodor Baconschi?
In anii 90 s-au instalat la putere dracii cei batrani, gen Iliescu Ion si Brucan Silviu, tovarasi cu experienta in lupta antiromaneasca pe filiera kominternista, alaptati direct de Moscova. L-au luat alaturi si pe Roman Petre, pentru a deschide drumul catre "puietul" politic. In acelasi timp s-a infiintat la initiativa lui Saul Brukner (Brucan) Grupul pentru Dialog Social care avea menirea pregatirii noilor cadre si pentru a se creea iluzia unei opozitii intelectuale fata de noua putere. Opozitie, opozitie, dar totusi...un pic de putere nu strica, fundul lui Andrei Plesu fiind elocvent in acest sens, ziua stand pe guvern iar mai pe inserate pe GDS; tot stand asa si uitandu-se in jur il vazu pe ala micu al proletcultistului A.E. Baconski, "A" venind bineinteles de la Anatol, "roman" pur sange, si astfel aparu pe firmament Theodor Baconschi( ma scuzati ca odata e cu "ski " si odata cu "schi" dar astia isi tot schimba numele, in speranta ca poate le pierdem in ortografie originile.La inceput statea cumintel pe un post de consilier la ministerul culturii condus de tata Plesu si mai mazgalea ceva, oare unde, bineinteles ca la revista 22. Baiatul facuse un pic"scoala" dar nu suficienta, asa ca, absolventul de teologie, preocupat de "innoirea" ortodoxiei romanesti, adica de inlaturarea Patriarhului Teoctist, se gandi ca ar fi bine sa se mai destupe un pic la cap cu "psalmii" cei noi, adica cu cei cantati de Colegiul Noua Europa, chestie cica absolut independenta, creeata tot de Plesu, dar culmea absolut finantata de fundatii care au echerul si compasul bagate in partea dorsala.( De ce "Noua " Europa? Probabil ca cea "veche", crestina, era destul de perimata). Baiatul invata bine, se imprieteni cu alti copii de "fosti" ( nu Doamne fereste anticomunisti) si ajunse, culmea "onoarei", peste ani, sa taie panglici la ponegrirea Romaniei alaturi de Roman Patapievici Horia. Rusul Anatol Baconski cred ca poate fi mandru: fiul a ajuns in cele din urma reprezentantul Romaniei , ca ministru de externe si ca ambasador, in o gramada de tari. De ce strainii conduc Romania?
"Era odata in tinutul Uz un om pe care il chema Iov si acest om era fara prihana si drept se temea de Dumnezeu si se ferea de ce este rau..."
Sau de unde naiba a aparut si Teodor Baconschi?
In anii 90 s-au instalat la putere dracii cei batrani, gen Iliescu Ion si Brucan Silviu, tovarasi cu experienta in lupta antiromaneasca pe filiera kominternista, alaptati direct de Moscova. L-au luat alaturi si pe Roman Petre, pentru a deschide drumul catre "puietul" politic. In acelasi timp s-a infiintat la initiativa lui Saul Brukner (Brucan) Grupul pentru Dialog Social care avea menirea pregatirii noilor cadre si pentru a se creea iluzia unei opozitii intelectuale fata de noua putere. Opozitie, opozitie, dar totusi...un pic de putere nu strica, fundul lui Andrei Plesu fiind elocvent in acest sens, ziua stand pe guvern iar mai pe inserate pe GDS; tot stand asa si uitandu-se in jur il vazu pe ala micu al proletcultistului A.E. Baconski, "A" venind bineinteles de la Anatol, "roman" pur sange, si astfel aparu pe firmament Theodor Baconschi( ma scuzati ca odata e cu "ski " si odata cu "schi" dar astia isi tot schimba numele, in speranta ca poate le pierdem in ortografie originile.La inceput statea cumintel pe un post de consilier la ministerul culturii condus de tata Plesu si mai mazgalea ceva, oare unde, bineinteles ca la revista 22. Baiatul facuse un pic"scoala" dar nu suficienta, asa ca, absolventul de teologie, preocupat de "innoirea" ortodoxiei romanesti, adica de inlaturarea Patriarhului Teoctist, se gandi ca ar fi bine sa se mai destupe un pic la cap cu "psalmii" cei noi, adica cu cei cantati de Colegiul Noua Europa, chestie cica absolut independenta, creeata tot de Plesu, dar culmea absolut finantata de fundatii care au echerul si compasul bagate in partea dorsala.( De ce "Noua " Europa? Probabil ca cea "veche", crestina, era destul de perimata). Baiatul invata bine, se imprieteni cu alti copii de "fosti" ( nu Doamne fereste anticomunisti) si ajunse, culmea "onoarei", peste ani, sa taie panglici la ponegrirea Romaniei alaturi de Roman Patapievici Horia. Rusul Anatol Baconski cred ca poate fi mandru: fiul a ajuns in cele din urma reprezentantul Romaniei , ca ministru de externe si ca ambasador, in o gramada de tari. De ce strainii conduc Romania?
"Era odata in tinutul Uz un om pe care il chema Iov si acest om era fara prihana si drept se temea de Dumnezeu si se ferea de ce este rau..."
Ion Gavrila Ogoranu si Walter Roman
Turla bisericii spaniole se prabusi cu zgomt
asurzitor peste cadavrele calugaritelor in uralele soldatilor rosii.
Comandantul batalionului de artilerie din brigada a 11-a "Venceremos"
isi felicita gradatii in limba rusa, pastrandu-si totusi accentul
matern. In Spania, in timpul razboiului civil, subalternii il cunosteau
sub numele de Walter Roman. Cei cu acelasi sange stiau ca il cheama
Ernest Neuländer, apropiatii strigandu-l Ernő. In urma cu cinci ani, il
cunoscuse pe Miklós Goldberger,
functionar Komintern, membru in Biroul Politic al Partidului Comunist.
La 18 ani, Ernest Neulander pornise deja pe drumul Satanei pe care avea
sa o slujeasca si in Spania, acolo unde in 1936 fortele nationaliste
conduse de generalul Franco au reusit sa infranga trupele Armatei Rosii,
trimise acolo intr-o incercare disperata de prindere a Europei intr-un
cleste rosu.
Cu o miscare hotarata, tanarul de 29 de ani infipsese inapoi troita in pamant. Puterile ii fusesera puse la incercare destul de greu in ultimii ani si se mira un pic de usurinta cu care reusise sa reimpamanteze crucea; tarana era totusi destul de moale, plouase mult si rece zile in sir pe versantul nordic al Muntilor Fagarasului, dar Ion Gavrila Ogoranu deja nu mai simtea nici zloata, nici zapada si nici frigul; era prea mult sange in pamant. Ion era convins ca izbanda sa se datora camarazilor cazuti pentru Neam, numai ei ar fi putut inmuia inima lui Dumnezeu. Prin botezul crestin, alesese sa lupte pentru Hristos. Stramosii lui intrasera alaturi de Mihai Viteazul in Alba Iulia , luptasera impreuna cu Stefan cel Mare impotriva paganilor, si spusesera “No hai” laolalta cu Iancu Avram. Era convins ca toti martirii Neamului il ajutasera atunci sa infinga inapoi Crucea in pamant. Hristos din cer, ii zambea, dandu-i dreptate; un soare molcom, il rasplatea pe tanarul luptator anticomunist, incalzindu-i oasele greu incercate. Romanul alesese calea muntilor, calea luptei anticomuniste. El si ai lui se numeau Armata Nationala Romana, mandri ca exista un colt din Regatul Romaniei care nu-si plecase capul in fata ocupantului. In acel timp, Walter Roman era general-maior in armata "romana" sau mai bine zis in armata sovietica de ocupatie. Se reintorsese pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei tradatoare Horia, Closca si Crisan, constituita din prizonieri de razboi romani aflati in URSS, care au ales sa treaca de partea inamicului
1990 - Cu putin timp inainte de a incepe jurnalul de stiri de la televizor, Badia Ogoranu se aseza in fotoliul sau din micuta odaie a casei, incalzita de o soba de teracota. Anii trecusera frumos peste el, iar sprancenele albe si stufoase il faceau sa semene oarecum cu un vultur rar din Carpati; ochii sai albastri se inchisesera pentru un moment, instinctiv, atunci cand lumina stridenta a micului ecran patrunsese in incapere. Stirile incepusera cu imaginea primului-ministru al Romaniei. Petre Roman le vorbea romanilor despre revolutie, democratie si economie de piata. Badia se lasa un pic pe spate, trase aer in piept cat sa-i ajunga pentru o mie de ani. Stinse televizorul, isi facu rugaciunea de noapte deschizand mai apoi larg fereastra; de undeva de acolo din munti, lupii ii sopteau ca nu pot fi omorati, stelele lui Hristos sareau clipocind printre ramurile verzi ale brazilor pe care-i intalnise cu multi ani in urma, pe cand acestia erau pui. Padurea din jurul casei, vrajita de ceata, si tulburata de nelinistea Omului, ingana: “danseaza ursul romanesc/de 2000 de ani danseaza/l-au prins de pui in miez de codru/hei codrul ala-l tot viseaza/dar sa mai scape nu e modru”.
Cu o miscare hotarata, tanarul de 29 de ani infipsese inapoi troita in pamant. Puterile ii fusesera puse la incercare destul de greu in ultimii ani si se mira un pic de usurinta cu care reusise sa reimpamanteze crucea; tarana era totusi destul de moale, plouase mult si rece zile in sir pe versantul nordic al Muntilor Fagarasului, dar Ion Gavrila Ogoranu deja nu mai simtea nici zloata, nici zapada si nici frigul; era prea mult sange in pamant. Ion era convins ca izbanda sa se datora camarazilor cazuti pentru Neam, numai ei ar fi putut inmuia inima lui Dumnezeu. Prin botezul crestin, alesese sa lupte pentru Hristos. Stramosii lui intrasera alaturi de Mihai Viteazul in Alba Iulia , luptasera impreuna cu Stefan cel Mare impotriva paganilor, si spusesera “No hai” laolalta cu Iancu Avram. Era convins ca toti martirii Neamului il ajutasera atunci sa infinga inapoi Crucea in pamant. Hristos din cer, ii zambea, dandu-i dreptate; un soare molcom, il rasplatea pe tanarul luptator anticomunist, incalzindu-i oasele greu incercate. Romanul alesese calea muntilor, calea luptei anticomuniste. El si ai lui se numeau Armata Nationala Romana, mandri ca exista un colt din Regatul Romaniei care nu-si plecase capul in fata ocupantului. In acel timp, Walter Roman era general-maior in armata "romana" sau mai bine zis in armata sovietica de ocupatie. Se reintorsese pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei tradatoare Horia, Closca si Crisan, constituita din prizonieri de razboi romani aflati in URSS, care au ales sa treaca de partea inamicului
1990 - Cu putin timp inainte de a incepe jurnalul de stiri de la televizor, Badia Ogoranu se aseza in fotoliul sau din micuta odaie a casei, incalzita de o soba de teracota. Anii trecusera frumos peste el, iar sprancenele albe si stufoase il faceau sa semene oarecum cu un vultur rar din Carpati; ochii sai albastri se inchisesera pentru un moment, instinctiv, atunci cand lumina stridenta a micului ecran patrunsese in incapere. Stirile incepusera cu imaginea primului-ministru al Romaniei. Petre Roman le vorbea romanilor despre revolutie, democratie si economie de piata. Badia se lasa un pic pe spate, trase aer in piept cat sa-i ajunga pentru o mie de ani. Stinse televizorul, isi facu rugaciunea de noapte deschizand mai apoi larg fereastra; de undeva de acolo din munti, lupii ii sopteau ca nu pot fi omorati, stelele lui Hristos sareau clipocind printre ramurile verzi ale brazilor pe care-i intalnise cu multi ani in urma, pe cand acestia erau pui. Padurea din jurul casei, vrajita de ceata, si tulburata de nelinistea Omului, ingana: “danseaza ursul romanesc/de 2000 de ani danseaza/l-au prins de pui in miez de codru/hei codrul ala-l tot viseaza/dar sa mai scape nu e modru”.
Parintii femeii cu barba Conchita Wurst.
Cine sunt parintii femeii cu barba, Conchita Wurst?
Acum vreo 60 de ani, John, un tip din SUA, tragea cu pusca, facea afaceri cu petrol, se ducea cu familia la Biserica duminica si, nu de putine ori, ii injura pe negri, poponari sau pe comunisti; seara bea un whisky si fuma un trabuc; la alegeri, in general, vota cu republicanii. Intr-o zi, John vazu in oraselul sau o dubita viu colorata, cu multe floricele pe ea, din care coborasera mai multi tineri pletosi, cu
hainute roz mulate pe ei, priviri tulburi si cu niste zdranganitoare in maini. Fetele care-i insoteau erau pe jumatate goale; cu totii, baiguiau ceva despre pace, flori si dragoste. John ii lasa in pace, dar pe masura ce treceau anii, incepea sa nu mai inteleaga nimic din ce se intampla in jurul lui. Idolul generatiei sale, MacArthur, fusese inlocuit cu Allen Ginsberg, un poet homosexual, membru al Partidului Comunist din SUA. Se nastea curentul Flower power si generatia hippy, Ginsberg fiind unul dintre ideologii vizibili, alturi de partenerul sau de pat, Peter Orlovski. Laboratoarele KGB incepeau sa produca ceva consistent in "Vest", experienta Kim Philby, agent NKVD si KGB, infiltrat la cel mai inalt nivel in serviciile secrete anglo-americane, descoperit ca atare de-abia in 1963, fiind de mare folos. Rusii au inceput sa exporte decadenta, curentul flower power fiind cea mai puternica arma ideologica a Moscovei, folosita cu succes atat in Europa Occidentala cat si in SUA. Promotorii au fost in marea lor majoritate simpatizanti sau chiar membri ai partidelor comuniste din Vest, acestea fiind bineinteles aflate sub obladuirea Puterii de la Rasarit. Multimea imbecilizata, de cele mai multe ori drogata, urla de dimineata pana seara pentru dezarmarea tarilor NATO, nesufland insa niciun cuvintel despre dezarmarea URSS. In Franta anului 1968, era pe cale sa se produca a doua "revolutie", Parisul era in flacari, universitatile rosii ca ciuma iar Charles de Gaulle devenea peste noapte perimat, Mao si Che Guevara, fiind noii corifei. Pe tineri ii freca rau de tot grija de drepturile omului din Occident, fara insa a fi sensibili si la aceleasi drepturi ale omului din Spatiul Sovietic. Nu intamplator, senatorul american Joseph McCarthy, atragea atentia in anii '50, ca Moscova a infestat SUA cu agenti, raspanditi in special in lumea "artistica" dar si politica si poate nu intamplator, curentul hippy a inceput sa prinda viata, la scurt timp dupa ce comisiile de investigare a activitatilor comuniste din SUA si-au incetat mandatul, lasandu-se astfel cale libera actiunilor KGB. Nu absolv Occidentul si SUA de vina, semintele decadentei aruncate acolo de catre Satana Rosie au gasit un teren mai mult decat fertil; homosexualitatea, internationalismul, paganismul, apologia anormalitatii in general( lucruri specifice comunismului), au ajuns astazi in Europa ca si in SUA, litera de lege. Rusia jubileaza, sub PR-ul impecabil al lui Alexander Dughin, Putin, "fostul" kaghebist, actual "cruciat" culegand acum roadele muncii inaintasilor sai. Astazi, il vedem pe rus razand batjocoritor de femeia cu barba a Europei Occidentale, aratandu-i cu dispret Ucrainei degetul din mijloc: fuck you, Ucraina, ce alegi barba femeii sau "icoana" rusa?
Acum vreo 60 de ani, John, un tip din SUA, tragea cu pusca, facea afaceri cu petrol, se ducea cu familia la Biserica duminica si, nu de putine ori, ii injura pe negri, poponari sau pe comunisti; seara bea un whisky si fuma un trabuc; la alegeri, in general, vota cu republicanii. Intr-o zi, John vazu in oraselul sau o dubita viu colorata, cu multe floricele pe ea, din care coborasera mai multi tineri pletosi, cu
hainute roz mulate pe ei, priviri tulburi si cu niste zdranganitoare in maini. Fetele care-i insoteau erau pe jumatate goale; cu totii, baiguiau ceva despre pace, flori si dragoste. John ii lasa in pace, dar pe masura ce treceau anii, incepea sa nu mai inteleaga nimic din ce se intampla in jurul lui. Idolul generatiei sale, MacArthur, fusese inlocuit cu Allen Ginsberg, un poet homosexual, membru al Partidului Comunist din SUA. Se nastea curentul Flower power si generatia hippy, Ginsberg fiind unul dintre ideologii vizibili, alturi de partenerul sau de pat, Peter Orlovski. Laboratoarele KGB incepeau sa produca ceva consistent in "Vest", experienta Kim Philby, agent NKVD si KGB, infiltrat la cel mai inalt nivel in serviciile secrete anglo-americane, descoperit ca atare de-abia in 1963, fiind de mare folos. Rusii au inceput sa exporte decadenta, curentul flower power fiind cea mai puternica arma ideologica a Moscovei, folosita cu succes atat in Europa Occidentala cat si in SUA. Promotorii au fost in marea lor majoritate simpatizanti sau chiar membri ai partidelor comuniste din Vest, acestea fiind bineinteles aflate sub obladuirea Puterii de la Rasarit. Multimea imbecilizata, de cele mai multe ori drogata, urla de dimineata pana seara pentru dezarmarea tarilor NATO, nesufland insa niciun cuvintel despre dezarmarea URSS. In Franta anului 1968, era pe cale sa se produca a doua "revolutie", Parisul era in flacari, universitatile rosii ca ciuma iar Charles de Gaulle devenea peste noapte perimat, Mao si Che Guevara, fiind noii corifei. Pe tineri ii freca rau de tot grija de drepturile omului din Occident, fara insa a fi sensibili si la aceleasi drepturi ale omului din Spatiul Sovietic. Nu intamplator, senatorul american Joseph McCarthy, atragea atentia in anii '50, ca Moscova a infestat SUA cu agenti, raspanditi in special in lumea "artistica" dar si politica si poate nu intamplator, curentul hippy a inceput sa prinda viata, la scurt timp dupa ce comisiile de investigare a activitatilor comuniste din SUA si-au incetat mandatul, lasandu-se astfel cale libera actiunilor KGB. Nu absolv Occidentul si SUA de vina, semintele decadentei aruncate acolo de catre Satana Rosie au gasit un teren mai mult decat fertil; homosexualitatea, internationalismul, paganismul, apologia anormalitatii in general( lucruri specifice comunismului), au ajuns astazi in Europa ca si in SUA, litera de lege. Rusia jubileaza, sub PR-ul impecabil al lui Alexander Dughin, Putin, "fostul" kaghebist, actual "cruciat" culegand acum roadele muncii inaintasilor sai. Astazi, il vedem pe rus razand batjocoritor de femeia cu barba a Europei Occidentale, aratandu-i cu dispret Ucrainei degetul din mijloc: fuck you, Ucraina, ce alegi barba femeii sau "icoana" rusa?
Anul 1948, Parintele Iustin Parvu si strainul Paul Cornea.
In anul 1948, luna mai, ambii erau tineri;
unul era crestin, celalalt, comunist. Parintele Iustin Parvu, fiul unor
romani ortodocsi, impreuna cu alti 15 000 de studenti lua drumul
puscariilor Satanei Rosii. Paul Cornea, fiul lui Leon Luca, student la
filologie in ultimul an, tocmai isi incepea stralucita cariera in
ocuparea Romaniei ca agent Komintern si colaborator apropiat al lui Ion
Witnner, trimis de NKVD in Universitatea Bucuresti pentru a face epurare
etnica, adica pentru a-i elimina pe romani din toate esaloanele de conducere, situatie mentinuta pana in 1961.
Arestarile au fost coordonate din doua parti, prin ofiterii NKVD trimisi direct de Moscova in Romania,Teohari Georgescu (Burah Tescovici), Nicolschi (Boris Grunberg) Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bodnarenko), dar si cu ajutorul agentilor infiltrati la cel mai inalt nivel in serviciile secrete anglo-americane, gen Kim Philby, recrutat de rusi inca din anii 30, pe vremea cand era student la Cambridge , unde si infiintase un grup operativ, format din cinci indivizi cu orientare homosexuala, care au ajuns mai apoi sa ocupe functii importante in diferite structuri occidentale, furnizand astfel rusilor informatii despre luptatorii nationalisti.
In Romania, la radio, canta muzica sovietica, data la maximum in difuzoarele amplasate pe strazile Bucurestiului si a marilor orase. In sate incepeau doinele de jale ale taranilor crucificati de catre cei cu sange strain. In celule, romanii il ascultau pe Hristos. Afara, iadul se dezlantuia peste tara. Ion Iliescu, Leon Tismineţki, Saul Bruckner (Silviu Brucan), Denis Patapievici, Walter Roman, născut Ernő Neuländer, Nicolae Cealik(Celac), incepeau sa joace cazacioc pe inima Romaniei. Peste ani, ei sau urmasii lor, au devenit "democrati" si au condus din nou Romania, sau au inceput sa scrie la diverse reviste ce apartin unor grupuri gen Philby, unde au loc tot felul de dialoguri, mai mult kominterniste decat "sociale". Astazi nu mai sunt tineri inchisi in celule ca in 1948 (deocamdata), in schimb afara se aude aceeasi muzica proasta, poate cu alte tonalitati, dar cu aceeasi compozitori, repliati pe "noua" realitate.
Arestarile au fost coordonate din doua parti, prin ofiterii NKVD trimisi direct de Moscova in Romania,Teohari Georgescu (Burah Tescovici), Nicolschi (Boris Grunberg) Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bodnarenko), dar si cu ajutorul agentilor infiltrati la cel mai inalt nivel in serviciile secrete anglo-americane, gen Kim Philby, recrutat de rusi inca din anii 30, pe vremea cand era student la Cambridge , unde si infiintase un grup operativ, format din cinci indivizi cu orientare homosexuala, care au ajuns mai apoi sa ocupe functii importante in diferite structuri occidentale, furnizand astfel rusilor informatii despre luptatorii nationalisti.
In Romania, la radio, canta muzica sovietica, data la maximum in difuzoarele amplasate pe strazile Bucurestiului si a marilor orase. In sate incepeau doinele de jale ale taranilor crucificati de catre cei cu sange strain. In celule, romanii il ascultau pe Hristos. Afara, iadul se dezlantuia peste tara. Ion Iliescu, Leon Tismineţki, Saul Bruckner (Silviu Brucan), Denis Patapievici, Walter Roman, născut Ernő Neuländer, Nicolae Cealik(Celac), incepeau sa joace cazacioc pe inima Romaniei. Peste ani, ei sau urmasii lor, au devenit "democrati" si au condus din nou Romania, sau au inceput sa scrie la diverse reviste ce apartin unor grupuri gen Philby, unde au loc tot felul de dialoguri, mai mult kominterniste decat "sociale". Astazi nu mai sunt tineri inchisi in celule ca in 1948 (deocamdata), in schimb afara se aude aceeasi muzica proasta, poate cu alte tonalitati, dar cu aceeasi compozitori, repliati pe "noua" realitate.
Lucian Boia si miturile care nu ne lasa sa muncim...
Iar trebuie sa vorbesc despre dobitocul asta
de Boia: l-am vazut azi dimineata la PRO TV, falsificand istoria
Romaniei...din dragoste pentru tara cica. Suntem prea ancorati in
mituri, deci nu putem progresa. Acum m-am prins si eu in sfarsit care e
treaba cu evolutia noastra social-politica: toti conducatorii Romaniei
de dupa Revolutie, Iliescu, Petre Roman, Stolojan, Isarescu,
Constantinescu, Basescu, Ponta se gandeau numai la Decebal, Stefan cel
Mare, Mihai Viteazul, la Marea Unire din 1918 si la alte lucruri de
acest gen, bineinteles, neputand sa se mai concentreze si la bunul mers
al tarii. Ale naibii mituri, nu ne lasa nici sa dam cu sapa si nici sa
gandim
Copiii Kominternului
Ce te faci daca te-a racolat securitatea in 1984?
Cativa ani mai tarziu, in 1990, te inscrii in GDS si devii editorialist la Revista 22, sub obladuirea lui Silviu Brucan. Celac Mariana, caci despre ea este vorba, se simte ca acasa in GDS, regasindu-si aici vechi prieteni de familie: Vladimir Tismaneanu, Andrei Cornea, Patapievici, parintii lor,( Nicolae Cealik, gagauz, primul prefect comunist instalat de Armata Rosie in Romania, la Craiova, Leon Tismineţki, Paul Cornea, Denis Patapievici, director al Direcției Circulație Monetară la Banca Națională și reprezentant al României la CAER) fiind trimisi de Komintern in Romania pentru a instaura comunismul. Tovarasa Mariana mai are un avantaj, pe nume Sergiu Celac, un frate bun la toate: translator (sau "traducator" KGB) pentru Ceausescu, primul ministru de externe (pila pusa tot de Brucan) in guvernul FSN-KGB Petre Roman, si ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Asadar inspiratie de scris la 22, cat cuprinde. Obsesiile Marianei sunt bineinteles aceleasi ca ale tovarasilor ei: Eminescu , "extremistii" interbelici, poporul roman in general, insuficient de bun pentru un grup atat de "elitist" precum GDS, dar destul de util, atunci cand vine vorba de umflarea conturilor cu bani din bugetul statului via ICR ...
Cativa ani mai tarziu, in 1990, te inscrii in GDS si devii editorialist la Revista 22, sub obladuirea lui Silviu Brucan. Celac Mariana, caci despre ea este vorba, se simte ca acasa in GDS, regasindu-si aici vechi prieteni de familie: Vladimir Tismaneanu, Andrei Cornea, Patapievici, parintii lor,( Nicolae Cealik, gagauz, primul prefect comunist instalat de Armata Rosie in Romania, la Craiova, Leon Tismineţki, Paul Cornea, Denis Patapievici, director al Direcției Circulație Monetară la Banca Națională și reprezentant al României la CAER) fiind trimisi de Komintern in Romania pentru a instaura comunismul. Tovarasa Mariana mai are un avantaj, pe nume Sergiu Celac, un frate bun la toate: translator (sau "traducator" KGB) pentru Ceausescu, primul ministru de externe (pila pusa tot de Brucan) in guvernul FSN-KGB Petre Roman, si ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Asadar inspiratie de scris la 22, cat cuprinde. Obsesiile Marianei sunt bineinteles aceleasi ca ale tovarasilor ei: Eminescu , "extremistii" interbelici, poporul roman in general, insuficient de bun pentru un grup atat de "elitist" precum GDS, dar destul de util, atunci cand vine vorba de umflarea conturilor cu bani din bugetul statului via ICR ...
Constantin Noica inchis in "celula" Humanitas
Noroc ca Eminescu a trait inainte de perioada interbelica, altfel cred ca era coleg de celula cu Noica...la Humanitas.
Gabriel Liiceanu, un intelectual?
NU, doar un politruc cu stele pe umar, rosii precum kominternul; Predecesorii sai moscoviti i-au bagat in puscarie pe mai toti marii intelectuali nationalisti romani interbelici; Liiceanu, demn continuator, le-a arestat opera in Editura Humanitas, cenzurand esenta ei, adica romanismul.
Sprijinit la inceputul anilor 90 de catre GDS, Revista 22 si de Silviu Brucan, care i-a dat pe mana logistica fostei Edituri Politice, in cardasie cu Andrei Plesu( la acea data ministru al culturii), infiinteaza cel mai pervers aparat de cenzura: editura mai sus mentionata, cu nume de inspiratie masonica. Tot in 1990, Liiceanu mai avea o grija mare pe cap: Doina lui Mihai Eminescu, considerata mult prea perimata si periculoasa pentru "drumul european" pe care Romania trebuia sa-l urmeze; noroc ca Eminescu a trait inainte de perioada interbelica, altfel cred ca era si el coleg de celula cu Noica la Humanitas...
Gabriel Liiceanu, un intelectual?
NU, doar un politruc cu stele pe umar, rosii precum kominternul; Predecesorii sai moscoviti i-au bagat in puscarie pe mai toti marii intelectuali nationalisti romani interbelici; Liiceanu, demn continuator, le-a arestat opera in Editura Humanitas, cenzurand esenta ei, adica romanismul.
Sprijinit la inceputul anilor 90 de catre GDS, Revista 22 si de Silviu Brucan, care i-a dat pe mana logistica fostei Edituri Politice, in cardasie cu Andrei Plesu( la acea data ministru al culturii), infiinteaza cel mai pervers aparat de cenzura: editura mai sus mentionata, cu nume de inspiratie masonica. Tot in 1990, Liiceanu mai avea o grija mare pe cap: Doina lui Mihai Eminescu, considerata mult prea perimata si periculoasa pentru "drumul european" pe care Romania trebuia sa-l urmeze; noroc ca Eminescu a trait inainte de perioada interbelica, altfel cred ca era si el coleg de celula cu Noica la Humanitas...
Ionut, un roman omorat de unguri.
In anul 1995 un roman a fost omorat de unguri,
etnici unguri, intr-un sat vecin cu Deda de Mures. A fost taiat cu un
cutit, deoarece a indraznit sa cante romaneste la discoteca sateasca si
sa danseze o unguroaica. Cateva ore mai tarziu si-a dat viata la
spital. Cu o seara inainte am stat la masa cu el , ochi in ochi, la o
vorba romaneasca. Il chema Ion; in acea noapte vorbisem cu vreo 20 de
tineri, fiecare cu preocupari aparent diferite, dar cu un singur crez:
romanesc. Doi dintre ei, cu brate mai
vanjose, participasera alaturi de noi la actiunea de munca voluntara
pentru construirea Catedralei romanesti din cartierul Tudor, orasul Tg
Mures; oamenii din sat ne stiau asadar ca suntem baieti hotarati, chiar
daca le paream totusi un pic cam ciudati, deoarece atunci cand poposeam
la hanul comunei , vorbeam mai mult despre Avram Iancu, Horea, Corneliu
Codreanu, spunandu-le totodata ca daca va veni vreun strain pe la ei
pentru a cumpara pamant sa nu vanda nici un petic de ogor. " Ia uite ma
ce griji mari au astia micii", ne mai luau cateodata, cu tandrete,
peste picior dedenii.
Peste cateva zile avea sa vina 1 Decembrie, sufletul tarii, la fel ca si al Grupului Horea, organizatie nationalista din Targu Mures, era cu nor, razvratire si tristete; strainii din exterior, de pe atunci isi faceau loc in Romania, fara a fi auziti de prea multa lume, iar cei din interior se pregateau deja pentru ridicarea granitelor interioare. NOI, pe plan politic eram cam singuri, in schimb, Biserica si Armata din Mures ne privea, atat cat se putea, cu simpatie. Dupa o scurta sedinta de Grup , ne-am hotarat sa ne reintoarcem in Deda, de dat asta "oficial", cu o coroana de flori, de 1 Decembrie, pe care sa o depunem in centrul comunei, la Monumentul Eroilor din curtea primariei, pentru a-i cinsti pe soldatii romani cazuti in razboaie, dar si pe Ionut. Puseseram cu totii bani si comandaseram o coroana imensa de flori, care cu greu incapuse pe usa micuta a trenului personal, lumea zgaindu-se la noi ca la urs. Eram cu totul sapte insi, imbracati in negru si cu chimire maramuresene la brau. Nu anuntasem ca venim, vrand sa le facem oamenilor o surpriza, dar nu a fost decat pe jumatate asa; la coborarea din tren, am fost intampinati zgomotos de catre nelipsita ceata de copii care-si asteptau cu nerabdare parintii plecati la oras, in speranta ca vor capata o bomboana sau chiar o ciocolata straina. "Au venit studentii, au venit studentii, cu un copac mare de flori!" Ca niste albine zarghite au roit mai apoi pe ulitele satului pentru a raspandi inedita veste. Prima suta de metri am strabatut-o singuri, dar mai apoi, in spatele nostru incepuse sa se adune lume, dupa un kilometru( gara era destul de departe de centru), aveam cu noi aproape o suta de oameni; am vrut la un moment dat sa-i spun ceva camaradului din dreapta mea, dar mi-am dat seama ca nu mai puteam vorbi: ma inecasera lacrimile pe care cu greu le puteam stapani, niciunul dintre noi de fapt nu putea sa pronunte ceva; multimea la randul ei, tacea. Cand am ajuns la monument, primarul s-a speriat pentru o clipa, crezand ca a venit prefectul de Mures neanuntat. Directorul liceului, tatal unui prieten de=al nostru, l-a calmat rapid, spunandu-i cateva vorbe lamuritoare. Oficialitatile comunei ne-au facut loc, reusind astfel sa depunem coroana. "Avram Iancu traieste prin noi, cei care suntem prezenti aici. Dumnezeu sa-i odihneasca pe eroi." Asta le-am spus din partea Grupului Horea celor cinci sute de sateni care au fost atunci acolo. La plecare, romanii ne-au condus pana la tren, dandu-ne o gramada de traistute cu mancare si doua damigene de palinca. "Hristos sa va ocroteasca, copii, noi n-am mai vazut studenti de la oras care sa vina la noi cu coroane de flori, sunteti ai nostri". De undeva de sus, Ionut ne zambea; incepuse sa ninga...
Peste cateva zile avea sa vina 1 Decembrie, sufletul tarii, la fel ca si al Grupului Horea, organizatie nationalista din Targu Mures, era cu nor, razvratire si tristete; strainii din exterior, de pe atunci isi faceau loc in Romania, fara a fi auziti de prea multa lume, iar cei din interior se pregateau deja pentru ridicarea granitelor interioare. NOI, pe plan politic eram cam singuri, in schimb, Biserica si Armata din Mures ne privea, atat cat se putea, cu simpatie. Dupa o scurta sedinta de Grup , ne-am hotarat sa ne reintoarcem in Deda, de dat asta "oficial", cu o coroana de flori, de 1 Decembrie, pe care sa o depunem in centrul comunei, la Monumentul Eroilor din curtea primariei, pentru a-i cinsti pe soldatii romani cazuti in razboaie, dar si pe Ionut. Puseseram cu totii bani si comandaseram o coroana imensa de flori, care cu greu incapuse pe usa micuta a trenului personal, lumea zgaindu-se la noi ca la urs. Eram cu totul sapte insi, imbracati in negru si cu chimire maramuresene la brau. Nu anuntasem ca venim, vrand sa le facem oamenilor o surpriza, dar nu a fost decat pe jumatate asa; la coborarea din tren, am fost intampinati zgomotos de catre nelipsita ceata de copii care-si asteptau cu nerabdare parintii plecati la oras, in speranta ca vor capata o bomboana sau chiar o ciocolata straina. "Au venit studentii, au venit studentii, cu un copac mare de flori!" Ca niste albine zarghite au roit mai apoi pe ulitele satului pentru a raspandi inedita veste. Prima suta de metri am strabatut-o singuri, dar mai apoi, in spatele nostru incepuse sa se adune lume, dupa un kilometru( gara era destul de departe de centru), aveam cu noi aproape o suta de oameni; am vrut la un moment dat sa-i spun ceva camaradului din dreapta mea, dar mi-am dat seama ca nu mai puteam vorbi: ma inecasera lacrimile pe care cu greu le puteam stapani, niciunul dintre noi de fapt nu putea sa pronunte ceva; multimea la randul ei, tacea. Cand am ajuns la monument, primarul s-a speriat pentru o clipa, crezand ca a venit prefectul de Mures neanuntat. Directorul liceului, tatal unui prieten de=al nostru, l-a calmat rapid, spunandu-i cateva vorbe lamuritoare. Oficialitatile comunei ne-au facut loc, reusind astfel sa depunem coroana. "Avram Iancu traieste prin noi, cei care suntem prezenti aici. Dumnezeu sa-i odihneasca pe eroi." Asta le-am spus din partea Grupului Horea celor cinci sute de sateni care au fost atunci acolo. La plecare, romanii ne-au condus pana la tren, dandu-ne o gramada de traistute cu mancare si doua damigene de palinca. "Hristos sa va ocroteasca, copii, noi n-am mai vazut studenti de la oras care sa vina la noi cu coroane de flori, sunteti ai nostri". De undeva de sus, Ionut ne zambea; incepuse sa ninga...
Witnner si Paul Cornea in locul lui George Calinescu.
In anii 50' George Calinescu avea o mare
"vina": era roman, iar Ion Wittner, un mare "merit": era bolsevic si
redactor sef la Scanteia. Ce a rezultat din aceasta realitate? In 1948,
Wittner este trimis de partid sa faca "ordine" in Universitatea
Bucuresti , mai precis la Facultatea de Litere (devenita ulterior de
filologie), unde profesor titular era Calinescu. Are loc o adevarata
epurare etnica, in sensul ca toti romanii sunt inlaturati, in frunte
bineinteles cu seful de catedra, Witnner
luandu-i locul. De mentionat este faptul ca pana in anul 1963 niciun
post universitar nu a mai fost ocupat de vreun roman.Tovaras de lupta
cu mai sus numitul, mana dreapta a acestuia, ( venit pe aceeasi filiera
moscovita), a fost nimeni altul decat Paul Cornea, asta ca sa revenim
putin si in actualitate, adica la deja vestita revista 22, linia
bolsevica din anii 50' regasindu-se si in 1990, atunci cand tov Cornea
Paul ajunge decan al Facultatii de Filologie din Universitatea
Bucuresti, sprijinit in egala masura de catre Silviu Brucan( un alt fost
redactor sef la Scanteia) dar si de Grupul de Dialog Social( un
minikomintern). In istorie lucrurile nu sunt intamplatoare, se leaga al
naibii de tare…
Vladimir, nu Lenin, ci Tismaneanu.
Vladimir Tismaneanu, de la “tanarul leninist”
(„Tânărul leninist”, februarie 1973), bifand, intre timp, si "Micul
dicționar social-politic pentru tineret", volum coordonat de KGB-istul
Virgil Măgureanu (1981), la presidentia Comisiei Prezidentiale de
Analiză a Dictaturii Comuniste din România in anul 2006, in urma
sustinerii zgomotoase a unor redactori ai revistei “22” (fondata la
indicatiile batranului kominternist Silviu Brucan). Pana si Liiceanu a
fost, initial, impotriva numirii,
intrebandu-se cum ar fi fost ca fiul lui Goebbels sa conduca comisia de
denazificare a Germaniei? S-au impacat insa imediat, Tismaneanu tiparind
Raportul la editura Humanitas. Bineinteles, pe bani grei. Volodea s-a
nascut in 1951 la Brasov, dintr-un tata pe nume Leonid Tisminețki si o
mama cu multiple identitati, una dintre ele fiind Hermina Marcusohn,
ambii, combatanti comunisti in razboiul civil din Spania, unde "au tras
cu mitraliera in obrazul lui Hristos", detinand asadar functii inalte in
Komintern si NKVD, dupa care, in timpul razboiului au combatut puternic
impotriva Romaniei. Mamicuta, de la microfonul postului de radio
Romania libera, ce emitea de la Moscova, iar taticutul, rezident KGB,
cel mai bine retribuit agent al sovieticilor care lucrau pentru
instaurarea comunismului in Romania. Avand asadar experienta in uciderea
crestinilor, in 1951 au fost trimisi la Brasov pentru a coordona
vanatoarea satanica a luptatorilor romani anticomunisti din muntii
Fagarasului. In acest context s-a nascut Vladimir Tismaneanu.
Pastrandu-si amintirile si idealurile tineretii, soarta sau filierele
rosii l-au adus pe Volodea in postura de a intocmi un raport, din pacate
oficial, adica cu girul Presedintelui, despre, culmea, comunismul din
Romania. Raportul se vrea "anti", dar de fapt, este o telenovela rosie
ca basca lui Che Guevara, fiul nkvd stergand cu buretele esenta raului:
ideologii, finantarea, creierele experimentelor satanice de tipul
"Fenomenului Pitesti". Cu alte cuvinte antiromanismul comunismului este
eludat cu desavarsire. Doctrina Moscovei se vrea a fi prezentata ca o
simpla alternativa politica si nu ca pe o moarte a unui popor,
perversitatea continuand prin infatisarea Bisericii Ortodoxe Romane ca
fiind una partasa la la instaurarea noii oranduiri, fiind pusa intr-o
falsa antiteza cu Biserica Greco Catolica sau cea Protestanta. Vladimir
se pare ca nu a putut alcatui singur "raportul", luandu-si cateva
ajutoare de la GDS,( editorul 22, unde este si intemeietor): Patapievici
Horia Roman, Tanase Stelian, Pippidi Andrei,cu mai putine stelute rosii
pe umar, suficiente insa pentru a infatisa o imagine de ansamblu:
"anticomunistii" care "spala" satanalogia comunista de conotatiile ei
reale. Inima lor de copii crescuti la sanul Kominternului i-a obligat sa
spele crimele parintilor lor, transformandu-i din agresori in victime.
„O obsesie maladivă” a familiei Cornea(Paul si Andrei).
O familie de "intelectuali", rosie ca steagul
sovietic, nu mai incape in Romania din cauza lui Eminescu, Stefan cel
Mare si alti "extremisti perimati"; prin urmare se "refugiaza" in
Revista 22. Capul familiei, Paul Cornea, fost director general in
Ministerul Culturii (1953-1965), cu alte cuvinte ideolog kominternist cu
stele pe umar, decreta la inceputul anilor 90, revitalizat de Ion
Iliescu in functia de ministru secretar de stat in Ministerul
Invatamintului, ca nu mai avem nevoie de
Eminescu, in cadrul unei conferinte ce a adunat toata floarea cea
vestita a Grupului de Dialog Social. Ala micu din familie, Andrei
Cornea, calca bineinteles pe urmele tatucului si afirma in articolul
manifest „O obsesie maladivă” ca Lumea s-ar fi descurcat de minune si
fara o tara ca Romania, ca istoria noastra nationala este minora in
cadrul istoriei universale, iar Stefan cel Mare, de exemplu, nu s-ar fi
luptat pe bune cu turcii, aportul sau la apararea crestinatatii fiind de
fapt un mit manipulator. Crezul lui Cornea cel mic contine si alte
elucubratii, ca de exemplu :"N-am inventat noi algebra ca arabii,
filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.”
Remarcam astfel grija exagerata a mai sus numitului pentru inventii,
respectivul fiind coplesit de "neputinta" romanilor de a creea ceva. Dar
daca tot veni vorba... familia Cornea, Paul si Andrei de la "22" , de
cine a fost inventata? Adica omul e om, sau unii chiar se trag din
maimuta "stiintei" rosii?
Revista 22, pistolul kominternist pus la tampla poporului roman
Revista 22, pistolul kominternist pus la
tampla poporului roman, sau cum a putut deveni un ziar manualul de baza
al politicienilor care au distrus o tara.
In ianuarie 1990, apare primul numar, cu Stelian Tănase redactor-șef şi Gabriela Adameșteanu - redactor-șef adjunct. Paginile publicatiei ii gazduiesc pe Silviu Brucan, Gabriel Liiceanu, Andrei Pippidi, Dan Pavel, Gabriel Andreescu, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Mihai Sora ,Vladimir Tismaneanu, Sorin Lavric. Cu alte cuvinte, ideologii lojii satanice care au dat Romania pe mana celor de alt sange. De remarcat este faptul ca publicatia DEBUTEAZA cu ranjetul sovietic al lui Silviu Brucan, tartorul dracilor, cel care in anii ’50 cerea in Scanteia condamnarea la moarte, printre altii, a lui Iuliu Maniu si a lui Petre Tutea. In ’90 apare ca ideolog al revistei 22, in primul numar al revistei exprimandu-si nelinistile despre soarta socialismului mondial, la nici o luna de cand tineretul roman a spus prin jertfa de sange un NU hotarat comunismului. Grupul pentru Dialog Social a fost infiintat tot sub obladuirea batranei carpe kaghebiste, prin intermediul lui Mihnea Berindei.
Ca o adevarata rezidenta Komintern, "22" demoleaza tot ceea ce reprezinta esenta romaneasca, arealul agresiunii cuprinzand, in principal, desfiintarea resurselor spirituale (atacul constant impotriva lui Mihai Eminescu si a nationalismului interbelic, coroborat cu demitizarea voievozilor romani, atac transpus mai apoi in cartile de istorie si literatura). Reteaua merge mai departe, Brucan a transmis stafeta „noilor” comisari. De aceasta data, acestia ne executa in numele corectitudinii politice.
In ianuarie 1990, apare primul numar, cu Stelian Tănase redactor-șef şi Gabriela Adameșteanu - redactor-șef adjunct. Paginile publicatiei ii gazduiesc pe Silviu Brucan, Gabriel Liiceanu, Andrei Pippidi, Dan Pavel, Gabriel Andreescu, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Mihai Sora ,Vladimir Tismaneanu, Sorin Lavric. Cu alte cuvinte, ideologii lojii satanice care au dat Romania pe mana celor de alt sange. De remarcat este faptul ca publicatia DEBUTEAZA cu ranjetul sovietic al lui Silviu Brucan, tartorul dracilor, cel care in anii ’50 cerea in Scanteia condamnarea la moarte, printre altii, a lui Iuliu Maniu si a lui Petre Tutea. In ’90 apare ca ideolog al revistei 22, in primul numar al revistei exprimandu-si nelinistile despre soarta socialismului mondial, la nici o luna de cand tineretul roman a spus prin jertfa de sange un NU hotarat comunismului. Grupul pentru Dialog Social a fost infiintat tot sub obladuirea batranei carpe kaghebiste, prin intermediul lui Mihnea Berindei.
Ca o adevarata rezidenta Komintern, "22" demoleaza tot ceea ce reprezinta esenta romaneasca, arealul agresiunii cuprinzand, in principal, desfiintarea resurselor spirituale (atacul constant impotriva lui Mihai Eminescu si a nationalismului interbelic, coroborat cu demitizarea voievozilor romani, atac transpus mai apoi in cartile de istorie si literatura). Reteaua merge mai departe, Brucan a transmis stafeta „noilor” comisari. De aceasta data, acestia ne executa in numele corectitudinii politice.
Costele, iti dai seama ca la o adica, va trebui sa mori pentru mine?
Costele, iti dai seama ca la o adica, va trebui sa mori pentru mine?
Cel mai bun prieten al meu din copilarie fusese inrolat in armata, si a treia zi de Pasti m-am dus la el, undeva prin Moldova, impreuna cu mama lui. L-am gasit pe un camp, intr-o santinela militara, batut de vant si frig. Facuseram mai toate prostiile adolescentei(atat cat se puteau face pe vremea lui Ceausescu, deci nu prea multe), fuseseram colegi de banca si de politica, ascultand si comentand postul Europa Libera; ne certaseram de la o fata impacandu-ne mai apoi la o tigara Kent furata de la taica-meu din pachet, gustasem un amarat de coniac Nucet ascunsi pe Dealul Goanta din Comanesti unde ne construiseram o cabana din crengi de brad, am fugit de acasa la Mare in primul an dupa Revolutie, prostindu-ne pe acolo..si, dintr-o data, l-am vazut pe Costel al meu in haina militara, tinand mandru ditamai puscoiul in brate. Parca era alt om; am pus cu sfiala oarecum mana pe uniforma lui militara, l-am privit in ochi si chiar i-am spus : Costele, iti dai seama ca la o adica, va trebui sa mori pentru mine? Nu a ras, doar a zambit un pic, rusinat parca de povara pe care i-am atribuit-o. " Nu moare nimeni maica, s-a rastit cu glas incet tanti Lenuta, cutremurata de vocea mea, mai bine luati si mancati ce am adus, iar tu Mihaita, desfa odata sampania aia sa pot ciocni un pahar cu baiatul meu”. Am plans, am ras, am mancat si am baut; ne-am inchinat mai apoi si l-am rugat toti trei in gand pe Hristos sa nu fie razboi. Costel avea pe atunci 19 ani, era soldat in armata romana, poate nu avea nici cei mai straluciti bocanci, nici cea mai buna pusca, si nici cel mai modern avion care sa-l apere din vazduh, in schimb, Costel mi-a spus: “sunt sigur ca si tu, ca civil, ca roman si ca prieten, ti-ai da viata pentru mine...Hristos este alaturi de cei buni, nu uita asta”.
Pamantul negru si dureros de rosu al tarii, mi-a soptit din locul in care se uneste cu cerul, ca soldatul meu cu ochi caprui si mari avea dreptate.
Hristos a inviat, romani!
Cel mai bun prieten al meu din copilarie fusese inrolat in armata, si a treia zi de Pasti m-am dus la el, undeva prin Moldova, impreuna cu mama lui. L-am gasit pe un camp, intr-o santinela militara, batut de vant si frig. Facuseram mai toate prostiile adolescentei(atat cat se puteau face pe vremea lui Ceausescu, deci nu prea multe), fuseseram colegi de banca si de politica, ascultand si comentand postul Europa Libera; ne certaseram de la o fata impacandu-ne mai apoi la o tigara Kent furata de la taica-meu din pachet, gustasem un amarat de coniac Nucet ascunsi pe Dealul Goanta din Comanesti unde ne construiseram o cabana din crengi de brad, am fugit de acasa la Mare in primul an dupa Revolutie, prostindu-ne pe acolo..si, dintr-o data, l-am vazut pe Costel al meu in haina militara, tinand mandru ditamai puscoiul in brate. Parca era alt om; am pus cu sfiala oarecum mana pe uniforma lui militara, l-am privit in ochi si chiar i-am spus : Costele, iti dai seama ca la o adica, va trebui sa mori pentru mine? Nu a ras, doar a zambit un pic, rusinat parca de povara pe care i-am atribuit-o. " Nu moare nimeni maica, s-a rastit cu glas incet tanti Lenuta, cutremurata de vocea mea, mai bine luati si mancati ce am adus, iar tu Mihaita, desfa odata sampania aia sa pot ciocni un pahar cu baiatul meu”. Am plans, am ras, am mancat si am baut; ne-am inchinat mai apoi si l-am rugat toti trei in gand pe Hristos sa nu fie razboi. Costel avea pe atunci 19 ani, era soldat in armata romana, poate nu avea nici cei mai straluciti bocanci, nici cea mai buna pusca, si nici cel mai modern avion care sa-l apere din vazduh, in schimb, Costel mi-a spus: “sunt sigur ca si tu, ca civil, ca roman si ca prieten, ti-ai da viata pentru mine...Hristos este alaturi de cei buni, nu uita asta”.
Pamantul negru si dureros de rosu al tarii, mi-a soptit din locul in care se uneste cu cerul, ca soldatul meu cu ochi caprui si mari avea dreptate.
Hristos a inviat, romani!
Hristos sa va dea putere si fericire, romani!
Grabit ca de obicei sa rezolv tot felul de
lucruri, care ma tin de fapt prizonier, m-am oprit intr-o zi cu ploaie
si frig, pe fuga, la un tomberon de gunoi pentru a arunca ceva. Intr-un
coltisor murdar, statea cuminte o fetita cam de vreo 10 ani, in timp ce
mama ei cauta de zor in gunoaie. Cu greu am privit-o in ochii albastri
ce mi-au strapuns efectiv cu tristetea lor, sufletul. I-am dat aproape
toti banii pe care-i aveam la mine( din pacate nu erau multi) si am
plecat val-vartej; dupa cateva secunde, am auzit-o pe fata strigand cristalin: " Hristos sa-ti dea putere si fericire, domnu' !"
Iisus invie in cele mai neasteptate locuri, iar Invierea sa este vestita in fiecare clipa de inimile curate din jurul nostru, pe care de multe ori suntem prea grabiti pentru a le auzi batand. Urarea acelei fetite a fost cea mai cutremuratoare dintre toate pe care le-am auzit vreodata.
Hristos sa va dea putere si fericire, romani!
Iisus invie in cele mai neasteptate locuri, iar Invierea sa este vestita in fiecare clipa de inimile curate din jurul nostru, pe care de multe ori suntem prea grabiti pentru a le auzi batand. Urarea acelei fetite a fost cea mai cutremuratoare dintre toate pe care le-am auzit vreodata.
Hristos sa va dea putere si fericire, romani!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)