luni, 25 aprilie 2016

Acțiunea de Florii de la Mărtănuș și Ojdula.

Cu binecuvântarea PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
Florile Neamului Românesc au răsărit de Florii în Covasna.
Zi istorică pentru Mărtănuș și Ojdula. Trei sute de români au participat la procesiunea ce a avut loc intre bisericile ortodoxe ale celor doua sate. Bătrânii locului ne-au mărturisit ca așa ceva nu s-a mai întâmplat acolo de cand sunt ei. Copiii înveșmântați în straiele populare dăruite de români din toate provinciile istorice ale Țării și de peste granițe au fost mărturia nemuririi Neamului nostru. Preotii și țăranii cu prapuri bisericești și steaguri tricolore au fost în fruntea noastră. Din Ținutul Căciularilor au venit dârjii români din Zăbala, cu căciulile pe frunte, simboluri ale rezistentei românești din Curbura Arcului Carpatic. Li s-au alăturat femei și bărbați din Voinești Covasna, Sfântu-Gheorghe, Târgu-Secuiesc, Brașov, Făgăraș, București, Iași. Dar și voi, dragi prieteni care ați fost alături de noi în această Acțiune și nu ati fost fizic prezenți acolo, ați pășit pe aceste meleaguri spre a-l întâmpina pe Hristos în Ziua de Florii, căci noi v-am purtat în suflet, iar numele voastre de botez sunt și vor fi în rugăciunile celor două biserici, și nu numai. Mobilizarea românilor din Mărtănuș și Ojdula a fost exemplară, un rol deosebit avand în acest sens preoții Cata DanValentin Cosneanu dar și vrednica familie Roman din Mărtănuș, sprijin de nădejde în toate, exemplu de românism. Am avut onoarea să-l avem în mijlocul nostru pe părintele protopop Ioan Bercu, străjer al ortodoxiei pe aceste meleaguri. Mare ne-a fost bucuria să-l revedem pe părintele Vasile Ilie din Târgu Secuiesc, martor al participării noastre la Sărbătoarea Națională din 1 Decembrie 2015. Părintele Costin Butnar a venit însoțit de studenții ASCOR, dăruindu-ne cântece românești ce au răscolit inimile celor prezenți la casa de cultura a comunei Ojdula. O îmbrățișez pe româncuța noastră dragă Ana Sandulea. Cântecele ei ne-au dat gata pe toți, Dumnezeu dăruindu-i o voce minunată dar și părinți si îndrumători pe măsură (sărut mâna Florentina). Domnul profesor Ioan Lăcătușu, seniorul luptei pentru România în Harghita și Covasna ne-a onorat deasemenea cu prezența, daruind bisericii din Mărtănuș documente istorice de o mare însemnătate identitară. Cuvintele domniei sale ajung întotdeauna în inima și mintea românilor. Aveți tot respectul nostru domnule profesor! Emoționantă a fost și reîntâlnirea cu talentata poetă din Târgu Secuiesc Mihaela Aionesei. Asemenea dăruire pentru Țară rar mi-a fost dat să văd. Mulțumim mult de tot în același timp, Asociației Cultural Creștine Justinian Teculescu din Covasna și Asociației Suflet Românesc din Tg Secuiesc pentru sprijinul acordat. Spor în toate activitățile românești să aveți! Sărutăm mâinile distinsei doamne Elena Ciobanu din Covasna, care ne-a fost sprijin important în multe acțiuni ale noastre.
Cu greu mi-am luat rămas bun de la acești oameni minunați, dar de fapt nu am plecat de acolo, din mijlocul lor, căci și acum am în piept cuvintele ”Români fiți demni” rostite de învățătorul Dan Hagiu, privirea de om fără teamă a lui Boc Liviu și cântecul românilor din Mărtănuș și Ojdula, cântecul și lupta lui Iancu Avram, jertfa lui Ioan Popescu.
S-a întâmplat ca de la cineva sa nu-mi iau rămas bun, dar nici nu era nevoie...mare este puterea Lui Dumnezeu.