Romania traieste.
Romania traieste prin sfinti si eroi, dar si prin oameni simpli, pe care-i intalnim in viata de zi cu zi. Romania traieste prin Ion, Maria, Bogdan, Ana sau Vasile, prin românul care se inchina duminica la biserica din sat sau din cartierul unui oras si care a doua zi merge sa faca paine, sau sa zideasca o casa, prin tanarul care invata o meserie sau traverseaza oceanul pentru a se intoarce de acolo cu aurul unei olimpiade internationale. Romania traieste prin gesturi simple; printr-o mana ce da de pomana unui om necajit, printr-o lacrima stearsa de pe un obraz, printr-o imbratisare de mama sau o strangere puternica de mana a unui tata, prin parul alb al unui bunic ce spune povesti nepotilor, printr-un pachet plin de bucurii trimis din Italia sau Spania acasa la cei ramasi sa aiba grija de gospodarii, prin mangaierea unui pom proaspat sadit.
Romania traieste prin soldatul unei unitati militare din Brasov care mi-a trecut acum o saptamana pragul cabinetului si care-mi povestea ca cea mai importanta lupta a sa este aceea pentru bucatica lui de pamant lasata mostenire de taica-sau. ,,Trebuie sa muncesc si acolo, domnu Mihai, sa ma vedeti cum tin mana pe volanul tractorului, ca pe mitraliera, si-n agricultura e cu strategii, cu stiinta, dar si cu dragoste, ca fara ea pamantul nu-ti da nimic, parca ar sti saracul de el ce este in inima ta''. Da, Romania traieste si prin zbuciumul albastru al ochilor acelui soldat.
Romania este vie in ochii unei babe uitate de timp, care poate deslusi ierburi de leac si care vorbeste in zori cu Hristos, atunci cand se lasa ceata peste Ceahlau; atunci cand iarna ai impresia ca zanele cele vechi ingheata padurea pentru a fi liniste...sa-i poti auzi pana-n campii pe daci.
Tara traieste, prin taine, icoane, eroi, sfinti, oameni si gesturi simple.
