marți, 31 mai 2016

Românii din Harghita și Covasna se unesc.

Românii din Harghita și Covasna se unesc.
Româncele de la Șezătoarea din Voinești Covasna alături de Bătrânii lui Dumnezeu din Harghita și de elevii români din Chichiș, Ozun (Covasna) și Livezi (Harghita). Sărut mâna, doamnelor și domnișoarelor!!!!
Aflând de acțiunea de premiere a elevilor din cele trei sate cu ocazia sfârșitului de an școlar și de sprijinirea celor 20 de familii de bătrâni aflate în nevoie cu alimente de bază, femeile reunite în jurul Războiului de Țesut aupus mână de la mână și au adunat o sumă de bani ce va fi folosită în vederea achiziționării celor necesare acțiunii din iunie (15 si 24 iunie). Această faptă are o mare încărcătură simbolică. Aceste vrednice românce din Voinești dar și din alte locuri ale Covasnei s-au unit pentru a renaște Tradiția Șezătorii dar și pentru a-și sprijini frații și surorile din alte sate, pentru a-și afirma împreună identitatea românească. În această unitatea a lor stă puterea de a fi român în Harghita și Covasna. Iar în unitatea noastră în jurul lor stă puterea de a fi român în România.
Pe 15 și pe 24 iunie vom merge la Chichiș, Ozun, Livezi și în satul Bătrânilor lui Dumnezeu. Vom dărui copiilor din primele trei sate premii de sfârșit de an școlar (cărți de Mihai Eminescu, steaguri tricolore, rechizite și dulciuri) iar bunicilor din colțul Harghitei alimente de bază (ulei, mălai, făină, orez, paste făinoase). Fondurile pentru această Acțiune se strâng la fel ca si până acum, prin intermediul conturilor BRD:Cont lei:RO43BRDE080SV33092560800, pe numele TÎRNOVEANU ADRIANA. Cont euro: RO35BRDE080SV33092720800(cod SWIFT: BRDEROBU.Ambele conturi sunt deschise pe numele TÎRNOVEANU ADRIANA. Lucrurile enunțate mai sus se pot trimite și pe următoarea adresă: Tîrnoveanu Mihai, Brasov, str. Liviu Cornel Babeș, nr.15, bl. 20, sc.C, ap.1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu