O scrisoare tulburătoare, de mare putere, trimisă de o românca din Diaspora A fost trimisa pe mesaj privat dar am cerut permisiunea sa public un fragment din ea, căci scrisoarea ne este adresată de fapt nouă, celor rămasi in Țară, nouă si copiilor nostri...
”Nu cred că există român în lumea asta mare care să nu ofteze după țărișoara lui. Că românul a plecat, şi-a luat biserica în suflet, țărâna în pumni și lacrimile și le-a înnodat în gât. A plecat lăsând în urmă copii, părinți, rude, prieteni. Soarta mi-a arătat multe chipuri de români și cât am lucrat în Italia si aici in Belgia. Mă doare ce se întâmplă în țară, mă doare că nu pot face nimic, doar pot să mă rog la bunul Dumnezeu și la Maica Sfântă. Mă doare că tot ce este bun pleacă în UE, mă doare că pădurile ne sunt ciopârțite, mă doare că afinele, cătina, zmeura, mierea și tot ce avem noi bun pleacă în alte țări și bătrânii noștri sunt bolnavi și nu au ce mânca. Mă doare că avem apa cea mai pură din Europa sau poate din lume și sunt copii, familii care nu au apă de băut sau să se spele. Mă doare că nu se mai citesc povești de Creangă, de Sadoveanu, că nu se mai fac șezători în care tinerii să învețe meșteșugul nostru popular atât de frumos. Mă doare nesimțirea, nepăsarea și imbuibarea fariseilor care ne conduc. Doamne, iartă-ma că este post și sunt creștină și știu ca trebuie să ne rugăm pentru cei ce ne fac rău, și ca mine cred gândesc mulți. Doamne, cât aș vrea să o văd pe elena u. spălând wc-uri cu o mână și cu cealaltă mâncând un biscuit că nu-ți ajunge timpul să termini cât ai de făcut și, nu-i așa, folosești și pauza de masa numai să câștigi timp. Mâhnirea ce o am în suflet uneori mai răbufnește ba pe internet, ba stând de vorbă cu soțul meu. Iar atunci când chiar nu mai găsesc nici o soluție, plâng. E singura mea alinare, plâng oriunde în tren, în autobuz în cămăruța mea când mă rog, plâng, e gratis și nu mi-e rușine, și nici nu mă laud. Poate așa vrea bunul Dumnezeu să mântuiască poporul nostru. Dar ști ce e ciudat? Că aici, lumea nu prea are treabă cu Dumnezeu foarte mult. E ca și cum ar spune: păi, noi de ce să ne rugăm, doar ne merge foarte bine, avem de toate. Și îmi înghit cuvintele, de parcă ar mai putea să iasă din temnița sufletului. De trei ori pe săptămână trec prin fața parlamentului european, merg să iau fetița cea mare de la școala europeana, fetița familiei pentru care lucrez, și văd tricolorul nostru printre celelalte steaguri. Uneori îl caut cu privirea și nu-l găsesc din prima că sunt multe, dar după ce-l văd mă închin în fața lui și nu știu dacă să plâng sau să mă bucur pentru că-l văd intr-o țară străină. Ce vremuri au venit! Țara ne este vândută, istoria ștearsă și batjocorită, copii singuri , părinți bătrâni și bolnavi. Stau și mă întreb ce fel de oameni sunt aceștia care cu un rânjet și o mimică schimonosită mai pun de o vilă, de un 4×4 sau de vreun iaht pe undeva. Nu se gândesc că toate astea nu le iau cu ei și că cea mai mare bogăție este ceea ce dăruim din inimă. Poate vor înțelege cândva dacă vor înțelege. Mă rog la bunul Dumnezeu să randuiască în așa fel să nu mai trebuiască să mai stau pe aici. Nu mai vreau căci oricum nu am vrut să vin, dar părinții trebuie să își ajute copii. Am venit pentru fiica mea care este la universitate. Anul trecut a învățat și a și muncit și nu a fost ecuația perfectă pentru că ne-a făcut o figură urâtă. Am crezut că ne-o ia bunul Dumnezeu. A leșinat în brațele mele și de aici câteva reprize de teamă și alergătură. A trecut cu bine mulțumim lui Dumnezeu și Măicuței Sfinte.
Bineînțeles la o așa fază, deja soțul mă și expedia la fată spunându-mi că fata este mai importantă decât el. Am fost de acord și nu prea dar mama este mamă și nu poate să își lase copilul. Așa că am venit să muncesc ca ea să nu mai trebuiască să muncească, doar să învețe. Am lăsat una bucată soț acasă și iată cum ne trece tinerețea; nu că nu mai suntem chiar așa de tinerei dar trece viața asta. Din partea mea să treacă cât mai repede că și așa nu prea mai pun eu prea mare preț pe ea .Da, trăiesc ce am de trăit dar când mă gândesc la copii și la bătrânii de la noi cât sunt de chinuiți parcă nu mai îmi vine a pendula prin viața asta. Oricum, mie una nu îmi trebuie averi , că de 10 ani ne chinuim să ne terminăm și noi casa, o casă construită și muncită de noi. Oricum fiica mea nu o să mai vină în țară să mai stea ea în casă și ăsta este cuțitul înfipt în inimă dar iarăși mă rog la Maica Domnului poate vor veni alte vremuri și se vor întoarce toți românii plecați din țară. Cine știe? De aceea vă rog din suflet din bănuții trimiși să cumpărați o carte de poezii de Eminescu, o carte cu amintirile lui Creangă și un tricolor. Tare m-as bucura ca de Florii să fie și un picuț de suflet al meu, acolo cu voi. O rugăminte mai am. Vă rog din suflet nu vreau să fiu menționată în nici o postare pe fb. Este rugămintea mea. Asta nu înseamnă că voi nu trebuie să postați în continuare ceea ce faceți. Mergeți înainte, că mergeți bine și nu sunteți singuri. Poate pentru mine încă nu a venit vremea. Mă rog la bunul Dumnezeu și la toți Sfinții să aveți sănătate și bunătatea și grija pentru copiii români să vă fie răsplătită cum va fi mai bine. Zilele acestea o să primești 100 de euro. Nu sunt foarte mulți bani, dar sunt strânși cu suflet pentru un suflet de copil din România. Să fie pentru costumele populare ce se vor face pentru copii; să le poarte de Florii. Nu mă interesează dacă e băiat sau fetiță, Dumnezeu să hotărască. Vreau doar să îmi spuneți numele copilului să-l pot pomeni în rugăciunile mele. Sunt departe de casa și este foarte greu. Sunteți în sufletul nostru de români. Doamne ajuta!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu