Crucea Capitanului

E-naltă până la Cer, Crucea Ta, Căpitane,
Si grea;
Toti muntii se poartă in ea către El.
Strămosii ce vin din adâncuri de Neam sunt scări pentru pasul tău de viteaz;
Măiastru, Arhanghelul te-a inăltat către fierul din tălpile lui Hristos spre a-l putea atinge si noi, plângând...
Atunci când simtim brazii crescând
Cu muguri de inviere peste morminte.
E-naltă până la Cer, Crucea Ta, Căpitane,
Cu moartea spre viată o tin pironită-n pământ si Mota si Vasile si Nicadorii cu Decemvirii, toti laolaltă ne duc, ne-aduc pe noi cei muritori spre fierul ce plânge
Infipt in mâinile Lui.
Cu temnite rupte, zdrobite de vise, de rugăciuni ingânate-n genunchi pe ciment,
Cu nunta de-Apus,
Botez de adevărat Inceput,
Tu acolo ne duci, ne aduci, spre tâmpla cu ghimpi ce lăcrimează izvor de sânge, de zori, de nou legământ.
E-naltă până la Cer, până-n Pământ, Crucea Ta Căpitane!