Doctorul Dumitru Uta

"Sunteți prea bun, d-le colonel, dar locul meu este alături de ceilalți camarazi ai mei... în Zarcă. De altfel simt că m-am vindecat. Duceți-mă înapoi acolo". Doctorul Dumitru Uţă isi rezema spatele de peretele inghetat al celulei, oftand usor o rugaciune. Cu privirea ochilor săi pătrunzători, de un albastru oțelit, se sprijini de celalat zid, cautând în păienjenișul de firicele înghetate de apă si sânge, icoane si amintiri, pentru a fi liber. Acolo, pe stânca mortii din Aiud, vedea prima lui arestare, cea din 1938, când la numai 23 de ani simti pentru prima dată lanturile suferintei pe glezne, datorită idealurilor naționaliste. In 43 a fost din nou arestat, cativa ani mai tarziu, regimul comunist găsindu-l deja în temnita. Dumitru Uţă se pare ca avea o mare vina, prea mare pentru aceasta lume: credinta in Hristos si visul lui de a face din România, alături de generatia sa, ,,o țară ca soarele sfânt de pe cer”. Iata-l așadar în groapa Aiudului, față în față cu moartea, fața în față cu colonelul Crăciun caruia i-a refuzat reeducarea, preferand Zarca cu acel perete pe care el, doctorul, deopotriva al sfintilor dar si al pacatosilor închisorilor, sculpta cu privirea troițe smulgând cu inima lumina din cel mai adânc întuneric. Acesta a fost meritul lui. A înălțat biserici în iad atunci cand cu har rupea din bucata lui de pâine pentru a-i hrăni pe cei bolnavi, atunci când miraculos tămăduia suferinzi sau cand opera cu instrumentele confectionate cu propria-i mână. Medici din afara au venit la Aiud pentru a învața chirurgie de la el.
Dracul este neputincios atunci cand exista credinta. Răul se poate îmbolnavi spre a se face bine atunci cand Hristos este chemat. Virgil Maxim povesteste un lucru tulburator. Epidemia de tifos de la Aiud s-a abatut nu numai asupra detinutilor, ci si a gardienilor si sefilor închisorii. Infricosat, subdirectorul Mares, bolnav la rândul lui, a apelat la legendarul doctor, promitandu-i eliberarea daca-l salveaza de la moarte. Cum poate omul care are "putere" să creadă că are în buzunar "monede" de schimb pentru viata... "Iti dau libertatea daca tu imi dai înapoi sănătatea", i-a spus acel om, doctorului. Dar nu, Dumitru Uta nu avea nevoie de "libertatea" temnicerului , caci el era liber, desenand pe siruri inghetate de sange, icoane, amintiri si viitor. L-a salvat pe Mares, facandu-l insa sa accepte si salvarea detinutilor bolnavi, obligandu-l sa-l lase sa procure medicamentele necesare eradicarii tifosului din Aiud. In acele momente lanturile de la picioarele doctorului se lipira de cele ale gardianului, dar nu pentru a-l subjuga, ci pentru a-l elibera si pe el; dar fierul puscariei nu-i elibereaza pe toti.
De multe ori se deschise si se inchise la loc usa mare de la Zarca. 23 de ani a stat inchis s-au deschis rani, 23 de ani Dumitru le-a inchis la loc. Multi l-au iubit, dar putini l-au inteles atunci cand a refuzat in repetate randuri eliberarea: "Aici pot salva vieți omenești. Pe aceștia (pe detinuti) nu-i ajută nimeni. Sunt fericit că-mi stă-n puteri să fac acest lucru". Era liber, fiind fericit, gasindu-si menirea harazita de Hristos.
Cine merge astazi la Aiud, si cade-n genunchi in fata peretelui din Zarca, il poate vedea si acum pe doctor. Fiecare fir de sange inghetat acolo, in acel zid este Biserica lui Hristos. Sangele si apa deopotriva, acolo iau infatisarea Luceafarului atunci cand ingheata spre Nemurire. Pipaind Aiudul, caci de vazut suntem in pacate prea mult cazuti spre a-l vedea, simtim catapeteasma, simtim altarul, simtim piatra facuta Cruce de Hristos. Ochii albastri ai Doctorului se reazema din Ceruri, pe biserici si manastiri. Cei ai parintelui Justin de asemenea. Hristos vegheaza.