duminică, 3 mai 2020

acuz 8

ÎN DREPT,
1. Competența generală a CNCD și condițiile răspunderii contravenționale
Art. 2, alin. 1 din OG 137/2002 prevede:
„Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,
restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,
convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare
HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau
efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate,
a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în
domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.”
Or, din analiza textelor publicate de către mine pe facebook, nu reiese niciunde că am
făcut vreo deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de etnie sau religie cu scopul
sau efectul restrângerii, înlăturării recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de
egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de
lege.
Ba din contra, am făcut întotdeauna apel la legalitate și la respectarea Constituției
României și a legislației în vigoare, căutând să înlătur situațiile de inegalitate de tratament în
cadrul autorităților locale și instituțiilor publice dintre cetățeni.
În general, subiectul activ al discriminării este un funcționar public care ocupă o
poziție într-o instituție publică, de unde poate dezavantaja, exclude etc. o persoană pe unul din
criteriile enunțate la art. 2, alin. 1, având ca scop sau efect încălcarea unui drept.
Acest lucru reiese în mod clar din art. 3 al OG 137/2002: „Dispozițiile prezentei
ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum și
instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește:
a) condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și
promovare, accesul la toate formele și nivelurile de orientare, formare și perfecționare
profesională;
b) protecția și securitatea socială;
c) serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri și facilități;
d) sistemul educațional;
e) asigurarea libertății de circulație;
f) asigurarea liniștii și ordinii publice;
g) alte domenii ale vieții sociale.”
Aș fi putut fi acuzat de discriminare dacă, în calitatea mea de medic stomatolog, aș fi
refuzat pacienții sau angajații maghiari, catolici sau luterani, însă nu am făcut niciodată o
astfel de faptă. Or, din poziția mea, nu aveam cum să restrâng, să înlătur recunoașterea,
folosința sau exercitarea unor drepturi ale altor con-cetățeni.
Răspunderea contravențională reglementată de OG 137/2002 presupune existența
cumulativă a mai multor condiții:
a. fapta contravențională (deosebirea, excluderea, restricția sau preferința);
b. criteriul (etnic, religios, etc.);
c. scopul sau urmarea imediată (restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosința sau
exercitarea unor drepturi);
d. legătura de cauzalitate dintre cele trei elemente anterioare.
Din petiția adresată CNCD și din probatoriul anexat nu reiese sub nicio formă
întrunirea vreunui element din cele enunțate anterior, cu atât mai mult a celor patru condiții
concomitent.
Aceeași situație o întâlnim și în cazul presupusei aplicări a art. 2, alin. 4:  „Orice
comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau
defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup
de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități
atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub
incidența legii penale.”
Nu se poate susține că am avut un comportament activ sau pasiv care să fi defavorizat
nejustificat sau să fi supus unui tratament injust sau degradant o persoană sau un grup de
persoane. „Subiectul pasiv” nu poate fi Fundația Szekler Monitor și nici vreun membru al
comunității etnice maghiare, pentru că nu m-am referit la aceştia, ci exclusiv la reprezentanții
politici români și maghiari (UDMR etc.).
De asemenea, nici nu se poate reține aplicarea art. 2 alin. 5: „Constituie hărțuire și se
sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o
categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu
care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.”

2. Caracterul răspunderii: civilă, penală sau contravențională?
Raportat la dispozițiile art. 2, alin. 11, „comportamentul discriminatoriu prevăzut la
alin. (1)-(7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile
legii”, neputând fi atrase simultan toate cele trei răspunderi. Mai mult, de cinci ori textul
Ordonanței precizează că CNCD este competent și se aplică prevederile de față „dacă fapta nu
intră sub incidența legii penale”.
Or, din acuzațiile de fascism, șovinism, xenofobie care îmi sunt aduse și gravitatea cu
care le prezintă petenta, reiese că mai degrabă ar fi incidente dispozițiile OUG 31/2002 decât
cele ale OG 137/2002.
Totodată, „defăimarea” care ar fi fost adusă unor reprezentanți ai UDMR sau ai
guvernului maghiar intră sub incidența legii civile, aplicându-se regulile privitoare la
răspunderea civilă delictuală (art. 1349-1357 NCC).

3. Sarcina probei
Conform principiului de drept actor incumbit probatio, codificat în legislația noastră
în art. 249 NCPC, cel care face o susținere trebuie să o și dovedească. Însă, petenta nu a făcut
proba concretă a faptului că am fi săvârșit vreuna din faptele sancționate de OG 137/2000,
doar a adus o interpretare aberantă și insidioasă textelor publicate de mine pe pagina de
facebook.

4. Chestiunea comentariilor realizate de către terți
În ceea ce privește dispozițiile art. 12 din Legea 365/2002 (care transpune Directiva
2000/21/CE), precum și decizia CEDO pronunțată în cauza Delfi c. Estoniei, precizăm că
acestea se aplică exlusiv furnizorilor de servicii (acestea fiind subiectul de drept căruia i se
adresează ambele), respectiv persoanelor juridice din spatele site-urilor sau administratorilor
site-urilor, iar nicidecum utilizatorilor acestora. Prin urmare, subsemnatului nu i se poate
reține în niciun fel culpa de a nu modera comentariile care sunt adresate de către terțe
persoane la postările mele de pe platforma social-media Facebook, ci întreaga responsabilitate
juridică revine, din perspectiva dispozițiilor și a deciziei anterior menționate, strict Facebook
Inc., cu sediul în 1 Hacker Way (1601 Willow Road), Menlo Park, California, Statele Unite
ale Americii. Totodată, responsabilitatea comentariilor publicate revine fiecărui autor în parte.
Altfel, dreptul unora de a comenta la postările altor utilizatori ar putea fi folosit în mod abuziv
și nerezonabil, în vederea tragerii pe nedrept la răspundere a celor din urmă, deși fapta căreia i
se poare reține vreo responsabilitate civilă aparține în mod firesc exclusiv celor dintâi.

5. Libertatea de exprimare în jurisprudența CEDO relevantă cauzei 4
Articolul 10 paragraful 2 al Conventiei lasă foarte putin loc restricțiilor care
vizează discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c.
Austriei, Castells c. Spaniei,Thorgeir Thorgeirson c. Islandei).
Ete fundamental, într-o societate democratică, să fie protejată desfășurarea liberă
a dezbaterilor politice. Curtea acorda cea mai mare importanță libertății de exprimare în
contextul dezbaterii politice și considera că nu s-ar putea aduce restricții unui discurs politic
fără motive imperioase. A permite restrângerea libertății de exprimare în domeniul discursului
politic într-un caz sau altul ar afecta, fără îndoială, respectarea libertății de exprimare în
general în statul vizat (Brasilier c. Frantei; Feldek c. Slovaciei).
În evaluarea proportionalității unei ingerințe în exercitarea libertății de exprimare
trebuie să se distingă cu grija între fapte și judecăți de valoare. Dacă materialitatea primelor
poate fi dovedită, ultimele nu se pretează la o demonstrație a exactității lor (De Haes et Gijsels
c. Belgiei). Pentru judecățile de valoare, obligația de a le dovedi este deci imposibil de
îndeplinit și aduce atingere libertății de opinie, element fundamental garantat de articolul 10
(Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei).
În ceea ce privește limitele criticii admisibile, ele sunt mai largi cu privire la un om
politic, care acționează în calitatea sa de persoană publică, decât cu privire la un simplu
cetățean. Un om politic se expune inevitabil și constient unui control atent al faptelor și
gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor neguvernamentale, ca și a masei de
cetățeni, și trebuie să arate o mai mare toleranță în această privință. (Oberschlick c. Austriei
(nr. 1) ; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs si Gubi c. Austriei).
Limitele criticii accesibile sunt mai largi cu privire la guvern decât cu privire la un
simplu cetățean, sau chiar la un om politic. Într-un sistem democratic, acțiunile sau omisiunile
guvernului trebuie să fie plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislativa și

4 A se vedea https://www.juridice.ro/38392/analiza-jurisprudentei-cedo-articolul-10-libertatea-de-exprimare-iv-
necesara-intr-o-societate-democratica-v1.html.
judiciară, ci și al opiniei publice. (Ozgur Gundem c. Turciei, Incal c. Turciei; Ceylan c.
Turciei; Raichinov c. Bulgariei).
În privința funcționarilor, Curtea a recunoscut de asemenea că limitele criticii
admisibile erau mai largi decât în privința unor simpli cetățeni, chiar dacă nu li se pot aplica
aceleași criterii ca și oamenilor politici (Oberschlick c. Austriei (no 2); Janowski c.
Poloniei; Nikula c. Finlandei).
Particularii și asociațiile private se expun unui control minuțios atunci când coboară în
arena dezbaterii publice (Jerusalem c. Austriei). Asociațiile se expun unui control minuțios
atunci când coboară în arena dezbaterii publice și în consecință trebuie să faca dovada unei
mai mari toleranțe față de criticile formulate de opozanții lor cu privire la obiectivele lor și la
mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Frantei).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu