sâmbătă, 2 mai 2020

acuz1

Privitor la punctul 1.2. din Note Scrise.
Imi afirm opinia că românii din celelalte județe ale României au dreptul să vină ori de câte ori vor în județele Covasna si Harghita, in mod individual sau organizat. Este o aberatie faptul că se consideră că acest lucru încalcă in orice fel drepturile cetațenilor români de etnie maghiară.
Participarea unor asociații românesti din alte județe la manifestările prilejuite de Zilele Naționale ale României sau de sărbătorile religioase afirmă principiul solidarității si unității naționale. Prin acest lucru transmitem într-adevăr si faptul că județele Covasna si Harghita apartin României, statului român, acest lucru fiind din păcate contestat de unii membri ai comunității maghiare care doresc inființarea in aceste județe a unei regiuni autonome din punct de vedere teritorial. Reclamantul meu face parte din această categorie, fapt notoriu de altfel. Acesta afirmă la un moment dat în plangerea sa catre CNCD, referindu-se la subsemnatul: ,,de a arăta cine este stăpân în regiunea locuită majoritar de secui, care în opinia lui este România si punct.” Se subîntelege că în opinia reclamantului este diferită de opinia mea, că aici este România. Ideea este că opinia mea este si opinia Constituției României, județele Covasna si Harghita apartinând conform alcătuirii teritoriale, statului român, României. Ele sunt toate teritorii românești, indiferent de etnia locuitorilor acestora, fără a se aduce în vreun fel atingere drepturilor lor în calitate de minorități naționale, care sunt protejate de către legislația românească și internațională.
Teritoriul național nu aparține oamenilor per se, ca proprietate individuală, ci statului, ca entitate politică, ai cărui cetățeni sunt toți români, România fiind stat național. Chiar dacă
avem cetățeni de origini etnice diferite (maghiară, germană, turcă, tătară etc.), aceștia sunt cetățeni români. Astfel, considerăm că petenta face o interpretare nepotrivită, ignorând prevederile Constituționale și diferența dintre etnie și cetățenie. Resping cu fermitate interpretările reclamantului care în mod eronat afirmă că opinia mea este că ,,secuii sunt venetici” sau ,,cetățeni de rangul doi”. Nu m-am exprimat niciodată în acest sens, nici în textul respectiv, acestea fiind pur si simplu invenții rău-voitoare ale reclamantului, care îmi atribuie expresii ce nu-mi aparțin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu