Domnul Dincă nu se desparte de România.

"Cum se desparte un tânăr român de țara sa". Scrisoarea de nemulțumire care a devenit virală pe internet.
Pe tip il cheama Ștefan Moișanu si din "epistola" reiese ca desi este scolit si muncitor, a cam dat rateuri in viata. Toate neimplinirile sale personale le pune pe seama Romaniei, pe care in semn de protest vrea sa o paraseasca, prevestindu-i tarii bineinteles si un final trist: "Cred că vei muri bătrână și singură. Cei care te-au iubit și pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta când nu vei mai putea să le oferi nimic. Și mai cred că îți meriți soarta".
Mai putin ma intereseaza ca tanarul confunda Tara cu oamenii care ii conduc institutiile importante, indivizi care de fapt nu au in majoritatea cazurilor nimic romanesc in ei, ma intriga insa imensul sau egoism (e ca si cum as spune ca daca intr-un an nu s-au facut ca lumea cartofii de pe parcela mea, agricultura in general este foarte naspa si ca Dumnezeu e vinovat pentru pierderea recoltei) preluat ca prima stire, cu mare emfaza de site-ul Yahoo. Fara sa vreau l-am comparat pe acest "oropsit" cu sutele de oameni plecati la munca in alte tari pe care i-am cunoscut datorita profesiei mele. Oameni simpli, majoritatea moldoveni adusi de Ceausescu in Brasov pentru a lucra la Roman sau Tractorul, care dupa ce si-au vazut uzinele "privatizate", adica vandute pe doi lei, si-au luat lumea in cap si au plecat care pe unde. Pe niciunul nu l-am auzit insa condamnand Romania pentru acest lucru. Injurau politicienii, patronii, FMI-ul, Banca Mondiala, si tot ce vreti voi, numai tara nu. Unul dintre ei, mi-a ramas clar in minte, Dinca Stefan il cheama, fiind cumva reprezentativ pentru toti acei pacienti ai mei plecati pe dincolo:" Domnu Mihai, n-am plecat de bine, m-au dat astia afara de la uzina, cica nu mai mergea treaba, asa ca au dat utilajele la fier vechi, s-a ales praful de tot. Mi-am luat nevasta si copilul si m-am dus in Italia. Acum ingrijesc gradina unui bogatas, conte domnu Mihai, din ala vechi. Cand termin cu gradina, mai pun gresie si faianta pe la oameni prin casa; nu ma plang, dar stiti ce visez eu? Sa ma intorc in satul meu din Bacau, in Asau, sat mare cu tarani buni. Mai strang ceva banuti si acolo ma intorc, sa mai mangaii macar odata salcamii din spatele gradinii...ce vina au ei saracii...mai vreau sa mai dau odata cu sapa-n pamant, sa rasara de-acolo paine si vin, ca mosu meu a sadit acum trei ani butasi noi, si daca nu am grija lor vor muri uscati... ce vina au ei domnu Mihai?" Ochii albastri ai lui Dinca Stefan se umezisera usor, dar nu-si pierdura otelul. Vorbele si visele lui, care am aflat mai tarziu ca s-au si indeplinit, m-au facut sa cred ca, Romania nu va muri niciodata. De undeva, de acolo din comuna Asau, Stefan va avea grija ca Tara sa ramana tanara, va mangaia salcamii, va ingriji butasii si va face paine, in numele nostru si alaturi de noi.
Hristos sa-ti dea putere si fericire, domnu Dinca!