sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Malita

Drumul de la Mircea Malita la Remus Pricopie sau de ce Clubul de la Roma ne invata cum sa devenim dobitoci. Inteleg ca ati racit de tot "razboiul rece", dar cu invatamantul romanesc ce naiba ati avut?
Gheseft misto, avand in vedere ca popoarele transformate in populatii inghit pe nemestecate (negandite) aproape orice, chiar si pe cei mai reprezentativi ministri ai "educatiei" nationale care au nenorocit pur si simplu invatamantul romanesc, toti membri ai Clubului de la Roma: Ecaterina Andronescu, Andrei Marga si Remus Pricopie. Specific faptul ca acest Club de la Roma nu este o cafenea din Centrul Vechi, ci o loja masonica, si nu una oarecare, ci cam cea mai tare din Europa, al carei presedinte este Calin Georgescu, organizatorul recentei vizite a lui Dughin in Romania. Individul din fotografie este Mircea Malita, vechi comunist, autor al recentei carti "Cold War Dimplomacy", lansata cu mare fast in Romania la Biblioteca Centrala Universitara in prezenta ministrului Educatiei Pricopie - Remus, a guvernatorului Bancii Nationale - Mugur Isarescu (presedintele Clubului din Romania, dar asta e mare scula la Trilaterala), Emil Hurezeanu si culmea, ("culmea" este pentru cunoscatori, "subiectul" fiind oarecum "atins" de altcineva, vechi prieten de-al meu), Dan Dungaciu, ajuns datorita turbulentelor geopolitice directorul Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Si totusi, cine a fost acest Mircea Malita in fata caruia se "inchina" decidentii actuali? Calin Georgescu vorbeste despre el extrem de admirativ afirmand cu ocazia lansarii cartii sale "Un ideal comun" ca “personal sunt extrem de onorat să fiu în preajma unui colectiv de autori şi mai presus de orice să mă aflu, zic eu nemeritat, pe o copertă alături de maestrul meu Profesorul Mircea Maliţa, căruia de fapt îi datorez cunoaşterea şi percepţia acestei lumi”, iar tovarasul Ilici Iliescu ne lamureste pe deplin: “Mircea Maliţa este cel care m-a iniţiat în problemele mişcării studenţeşti şi ale Uniunii Internaţionale a Studenţilor” (controlata de KGB). Malita a fost președinte al UNSR (Uniunea Națională a Studenților din România, ani in care Kominternul facea legea in Romania si suprima studentimea nationalista, membrii UNSR, studentii comunisti, indicand Securitatii studentii anticomunisti care urmau sa fie arestati. Despre asta aduc marturie multi detinuti politic, printre care Ion Gavrila Ogoranu, Mitropolitul Bartolomeu Anania si Dr. Teofil Mija, exemplificand cu ce s-a intamplat la Cluj dupa greva studenteasca anticomunista si antirevizionista), director al Bibliotecii Academiei între 1950-1955, adjunct al ministrului Afacerilor Externe, ministru al Învățământului (1970 - 1972), ambasador în Elveția (1980 - 1982), iar apoi ambassador în SUA (până în 1984). Comunist vechi si loial, resuscitat in ultimul timp de "fratii" mai tineri de loja, acestia parand a avea nevoie de "scoala veche" pentru a putea face fata noilor provocari; eu cred insa ca fara bacul absolvit la "scoala veche" noii baieti nu prea au ce cauta nici in Club nici in politica mare, adica aceea care face Romania tot mai mica. Apropo de bac, dupa noua ordonanta de urgenta data de Ponta, examenul se poate da de vreo trei ori, adica se merge pe principiul, neinvatat sa fii, noroc sa ai si, in cele din urma, daca e sa te iei dupa ordonanta (adica dupa ordine) poti sa fii student si fara bac, mai ales la universitatile particulare, al caror "tatic" a fost in anii 90 Mihai Sora, si el membru intr-un fel de loja (GDS). Asadar, elitistii de la Roma impun prin lege in Romania o programa anti-elitista, o spalare oficiala a creierelor, implementand in invatamantul romanesc surogate menite sa inlocuiasca adevaruri cultural-istorice (pe modelul Lucian Boia, un instrument agramat din punct de vedere istoric). Perversitatea "maestrilor" devine desavarsita prin faptul ca, cu noua programa, nu trebuie sa-ti bati capul prea mult, se retine totul extrem de usor: vreo doi- trei domnitori care nici ei nu au facut prea mare lucru pe aici, doar noi n-am batut pe nimeni, un Eminescu care a murit “bineinteles” de sifilis, niste daci care au murit si ei cu totii la ordin...un pic mai greu este cu national-comunismul, chestia asta avand alocate mai multe randuri decat toti voievozii Neamului la un loc in manuale, pe deasupra avand parte si de bibliografie obligatorie din Revista 22...a dracului bibliografie....(deasemenea pentru cunoscatori)...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu