Un gând de la Marin Tîrnoveanu, tataie al meu din satul Toporu, Teleorman.
“Ce cauți bă acasă la ora asta, nu trebuia să fii la școală?” "Ba da, dar m-au dat afară, au spus câ până nu te înscrii la colectiv nu mă mai primesc, cică o sa ajung cioban ca tine, când o sa fiu mare", îi răspunse taică-meu lui ăl bătrân, privindu-l cu un oarecare repros în ochi. Avea pe atunci vreo opt ani si nu înțelegea în ruptul capului ce are de-a face școala cu pământul si nici de ce doi țigani calici din sat ajunseseră peste noapte să conduca primăria.
“Deci n-am de- ales, trebuie să ma duc la colectivă...bine mă, du-te si spune-le că ma înscriu, oricum am rămas ultimul neînregimentat, se uită aștia la mine ca la o oaie nebună, iar tu doar nu o sa rămâi prostul satului numai că am eu boală pe ei. Imi voi lua eu odata si odata pământul înapoi, că nu vor trăi ei mai mult ca mine.” Marin fusese pe front împotriva rușilor, până dincolo de Nistru, stia că odata cu venirea lor în Romania, soarta ne este pecetluita, si ca vor aduce cu ei tot raul din tara lor.
In mai 1990, ma dusei la tara, hotarat sa-l conving pe tataie sa mearga la vot, sa-i stampileze pe liberali sau pe taranisti, ca sa nu ajunga Iliescu presedinte. Il luasem cu mine si pe bunicul Gheorghe din partea mamei, ca să am ”întăriri”, cum se zice.
,,Nu votez ba, tu n-auzi? Pe Iliescu nu-l vreau clar, ca e comunist, am luptat pe front impotriva lor, dar nici cu aia nu ma duc...e politicieni, e toti la fel, ce dracu..." "Pai cum, tataie, trebuie sa votezi!". "De ce trebuie ma, te da pe tine afara din scoala daca nu ma duc eu la vot?" "Nu, nu ma da...". " Pai atunci? Ba, stii care-i chestia acuma dupa rivolutia asta? In principiu am de ales, dar in fapt nu". Bunelul Gheorghe se apropie de noi clătinând ușor din cap pentru a-i confirma cuvântul lui ăl Bătrân. Cei doi tarani se privira ochi in ochi cateva secunde bune fara sa clipeasca macar. Atunci, in acea zi pe care n-am s-o uit niciodata a fost prima dar si ultima lor intalnire.
“Deci n-am de- ales, trebuie să ma duc la colectivă...bine mă, du-te si spune-le că ma înscriu, oricum am rămas ultimul neînregimentat, se uită aștia la mine ca la o oaie nebună, iar tu doar nu o sa rămâi prostul satului numai că am eu boală pe ei. Imi voi lua eu odata si odata pământul înapoi, că nu vor trăi ei mai mult ca mine.” Marin fusese pe front împotriva rușilor, până dincolo de Nistru, stia că odata cu venirea lor în Romania, soarta ne este pecetluita, si ca vor aduce cu ei tot raul din tara lor.
In mai 1990, ma dusei la tara, hotarat sa-l conving pe tataie sa mearga la vot, sa-i stampileze pe liberali sau pe taranisti, ca sa nu ajunga Iliescu presedinte. Il luasem cu mine si pe bunicul Gheorghe din partea mamei, ca să am ”întăriri”, cum se zice.
,,Nu votez ba, tu n-auzi? Pe Iliescu nu-l vreau clar, ca e comunist, am luptat pe front impotriva lor, dar nici cu aia nu ma duc...e politicieni, e toti la fel, ce dracu..." "Pai cum, tataie, trebuie sa votezi!". "De ce trebuie ma, te da pe tine afara din scoala daca nu ma duc eu la vot?" "Nu, nu ma da...". " Pai atunci? Ba, stii care-i chestia acuma dupa rivolutia asta? In principiu am de ales, dar in fapt nu". Bunelul Gheorghe se apropie de noi clătinând ușor din cap pentru a-i confirma cuvântul lui ăl Bătrân. Cei doi tarani se privira ochi in ochi cateva secunde bune fara sa clipeasca macar. Atunci, in acea zi pe care n-am s-o uit niciodata a fost prima dar si ultima lor intalnire.
Amandoi luptasera pe front impotriva rusilor si dupa intoarcerea in sat se impotrivira pe cat au putut ei colectivizarii si sovietizarii satelor lor. Cei doi erau bunicii mei. Eu eram in ultimul an de liceu si cu ajutorul parintilor mei, am reusit sa-i aduc fata in fata pe batranii mei; unul moldovean de pe malul Prutului, Gheorghe, si celalalt, muntean din Teleorman, Marin. Au inceput sa depene amintiri din razboi in jurul unei carafe de vin, mainile lor crestate de munca trantind uneori cu naduf cana de lut ars pe masa. Luptasera pe aceleasi linii de front si nu ar fi fost mare lucru sa nu se fi inalnit si acolo, printre gloante, sange si pamant recucerit. Dupa ce-si epuizasera prima serie de amintiri, rascoliti fiind de trecut, chemara mai aproape nepotul, care pana atunci statuse intr-un colt, fascinat de cele auzite. Ma lua "in primire", tataia Marin: "ba, tu asculti aici sau ce faci?" Ascult, tataie, ba chiar si bag la cap. "Pai, da, ca rusii sunt cei mai ai dracu, sa tii minte asta. Ca soldati sunt prosti gramada, in schimb sunt multi. Acum iar s-au suit pe noi, dar omul de la tara nu-si da seama. Tu vezi ba ce face Iliescu?" Vad, tataie, nu ti-am spus ca merg la manifestatie impotriva lui? "Sa mergi acolo, bine faci, ca asta e tot al rusilor, si nu numai el. Ba baiete politica sta in felul urmator: rusii are mai multe fete, capul este de drac, dar se schimba, ca sa-ti faca pe plac, sa te amageasca.. Acum cica e cu democratia, poate fi si cu taranii, cu tara adica, asa cum zicea tiganul ala comunist din sat de la noi cand ne-a bagat la colectiva, cica pentru prosperitate". Instinctiv, am inteles de pe atunci cuvintele batranilor. Am descifrat mai apoi intelesul lor traind anii post-revolutionari, fiind mai mult sau mai putin implicat in viata “cetatii”. Am regasit indivizi precum Tismaneanu Vladimir, Patapievici Horia, Cornea Andrei, Roman Petre, Brucan Silviu, Liiceanu Gabriel, bineinteles Iliescu Ion, si altii de teapa lor, raspanditi in tabere aparent diferite, cu discursuri bine mestesugite, invatate in fata oglinzii, capabile sa-i sminteasca pe multi, dar toti luptand pe acelasi front antiromânesc: impotriva lui Gheorghe si Marin, impotriva României.
Am plecat cam suparat de la tara, neintelegand ce a vrut sa-mi spuna al batran, dar acum, dupa aproape 25 de ani, cand (sau daca) ma voi duce la vot, nu stiu de ce dar am impresia ca cineva ma va privi, de data aceasta din cer, cu un zambet usor ironic in coltul gurii:"Ti-am spus eu, ba? Mai ascultă si de ăi bătrâni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu