Iisus Hristos nu a venit în lume să numere, ci să iubească.

Hristos nu a venit în Lume să numere, ci să iubească. Paradigma statisticii: o paradigmă contra-Rânduirii.
Exista Taina Neamului ce nu poate fi ruptă, duhul lăsat de Dumnezeu aici, pe Tărâm, de la Începuturi. El este în pietre, în râuri, în munti si văi, impregnat în aerul pe care-l inspiram, el este ADN-ul nostru de român, Cuvantul Lui Dumnezeu răsfrânt pe acest pământ și în noi. Acest duh va tine viu Neamul pana la Judecata de Apoi. De aceea Neamul nu poate muri.
,,Judecăm" poporul, manifestarea de o clipită a Neamului, statistic, matematic, x la suta au votat gresit (de parca ar putea vota si ne- gresit), y la suta asculta manele, z la suta nu se spala pe dinti sau fac tot felul de prostii. După statistici catalogăm atât de simplist poporul în bun sau rău. Acestea sunt repere impuse, fac parte din paradigma lor, pe care o înghitim pe nerasuflate. Jucand in acesti parametri, inevitabil pierdem esenta. Aplicăm involuntar logica lor, logica numarului, chiar și atunci când alcătuim organizații. Vrem ca acestea să aibă multe filiale, mulți membri, de parcă ”cifra” ar putea să ne legitimeze în Rânduire. Ea nu ne coboară dar nici nu ne ridică, pur și simplu nu contează. Iesind din statistică, lucrurile se citesc altfel. Exista rugăciune si lumanare aprinsa, acestea tin lagatura între Hristos si Creatia Lui. Cum cuantificam puterea rugaciunii care exista? Putem spune ca o singura lumanare aprinsa la mormantul lui Stefan cel Mare este neinsemnata în raport cu procentele x, y sau z? Cum înghesuim puterea unei singure rugăciuni în statistică, în cifre? Cineva spunea: ”Roagă-te, roagă-te, căci nu se știe pentru a cui rugăciune mai ține Dumnezeu lumea pe pământ”. Daca viata ar însemna numai matematica, atunci da, un singur om care se roaga, care vede sau simte Duhul, este mai putin decat cateva milioane care nu-l vad; dar Hristos nu s-a născut să numere, ci sa iubească. Viata Neamului, chiar si a noastra, individuală, nu este matematică, Viata are alte repere. De aceea ei nu pot practic învinge, căci paradigma reală, singura de fapt, este urmatoarea: Oastea Domnului, prin Sfântul Arhanghel Mihail l-a învins pe Satana. In acest context existam noi. Căderea individuala în păcat, cu voie sau fără voie, nu schimba situatia, îi dă satisfactii Nenumitului, de multe ori vremelnice, caci întotdeauna exista posibilitatea de a ne ridica. Ei, cei care se împotrivesc Orânduirii, Traditiei, ne-au putut îngrădi cu sârmă pământurile, ne-au putut lua aurul, au patruns în mintea sau chiar în sufletul multora dintre dintre noi, dar undeva acolo, în drumul lor, s-au izbit de acea "particulă" de ne-zdrobit. S-au izbit de acel duh viu, născut nu făcut, care de-a lungul istoriei s-a relevat ori prin doina izvorată din lemnul făcut fluier de Tara de Iancu Avram, ori prin suieratul securei lui Mihai Viteazul, prin pasii luptatorilor din munti, prin oasele lui Horea, frante pe Crucea Rotii, prin Cuvântul lui Eminescu rostit pe Luceafarul din Tărâm, prin cuvantul de foc al marturisitorilor din inchisorile comuniste sau prin rugaciunea unui simplu taran. Sunt fire ce nu pot fi rupte, sunt cantece ce vin de demult, fără de descânt, căci sfinte sunt. Acest duh al Neamului este indestructibil, fiind Divin. El Este, indiferent daca îl simte un singur om sau cateva milioane, iese din statistică, fiind Deasupra. El este Minunea pe care uneori o percepem, alteori nu. De aceea ei se chinuie sa "inventeze", sa deseneze o altă alcătuire, o contra-Oranduire, pentru ca ei stiu de ce nu reusesc De Fapt. Intentia este de a ne crea iluzia reusitei lor, prin implementarea paradigmei lor în conceptia noastra asupra desfasurarii lucrurilor in Istorie. Aceasta este "realitatea paralela" in care poporul este asa cum vor ei, realitatea statisticii, care nu-asa, vorba unuia dintre ei, Silviu Brucan, fiind bazata pe cifre, este "reala". Un singur vers poate darama însă toata "structura". De aceea ei trebuie sa omoare Poetul, Sfântul, Martirul, Soldatul. De aceea ei îl urăsc pe Hristos. 
Noi am învins.