Mâinile unui preot ortodox din Inima Țării.

Mâinile unui preot ortodox din Harghita, mâinile care fac cruce pe creștetul pruncilor botezați românește și pe ogorul muncit. Lopețile ce sapă după Strămoși în adâncuri. Îi rog pe toți frații și surorile mele din credința ortodoxă să distribuie aceste rânduri. Duminica este Ziua Preoților. 
Sunt mâinile părintelui Horia din Săcel și Vidăcuț, satele Bătrânilor lui Dumnezeu dintr-un colț uitat de țară. Aceleași brazde adânci de muncă și credință le-am văzut și la părintele protopop Ioan Bercu din Zăbala, la părintele Valentin din Ojdula, Lucian Pozna din Dobârlău, precum și la alți preoți din Inima Țării. Le-am văzut cu ochii mei, nu am auzit de ele din ”povești”. În relieful acestor palme de preot se află întreg spațiul românesc despre care rostea atât de puternic Lucian Blaga. 
Aici sunt rănile vii ale bătăliilor pierdute, cicatricele suferințelor trecute, dar și izbânzile unui întreg Neam. Sânge curs din răni și victorii, sânge amestecat cu țărână, lutul ce plămădește eternitatea românească. Țăran și preot, Pământ și Cruce, Jertfă și Credință. Acesta-i Geografia Națională din palmele preoților ortodocși. Cine are ceva de spus despre Sfințiile Lor, să meargă cu noi măcar într-o acțiune din Harghita sau Covasna, să vadă cu propriii ochi ce înseamnă să fii ortodox, ce înseamnă să fii român și să mărturisești acest lucru. Să vină cu noi acolo unde-i mai greu, să nu vadă acest lucru ca o povară sau un hatâr, ci ca un privilegiu; privilegiul de a-ți face datoria față de Neam, acolo unde identitatea lui sângerează neîncetat. Pășiți în această Rană cu vesmintele cele albe pe care odată româncele noastre le sfințeau cu apă de râu înviat de învolburarea cascadelor, de sângele celor vechi ce ține cursul apelor drept. 
Sărut mâna tuturor preoților, sărut Dreapta ocrotitorului nostru, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Episcopul Inimii Țării.