A.D.Xenopol: ,,O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul lor sau în semnătura lor va fi totdeauna o nebunie scump plătită." Acest avertisment a fost dat de marele istoric în 1880.
Masacrul de la Bălți, (aproape necunoscut): vara si toamna anului 1944: 40 000 de prizonieri români uciși de ruși în lagărul din Basarabia. Cât înseamnă patruzeci de mii de oameni? Populația municipiului Onești sau a municipiului Lugoj. Întreaga populație. Urmașii puținilor supravietuitori din lagărul morții au făcut la Bălți in anii 1991, 1992 săpături în acel loc în care Iadul a ajuns pe pământ, adus de sovietici. Mormanele de oase descoperite au format un adevărat deal. Românii noștri basarabeni l-au acoperit cu pământ si au ridicat acolo o Troiță, pentru ca noi să nu uităm. Să nu uităm de ce au fost în stare ”eliberatorii” roșii. Iată cum sună cutremurătoare scrisoare a Ierodiaconului Nicodim Schiopu din Bălți trimisă călugărilor români de pe Muntele Athos. O scrisoare ca un strigăt de disperare:
“In anul 1944, la navala hoardelor rusesti care au ocupat Basarabia, Armata Rosie a facut prizonieri zeci de mii de militari. In orasul Balti, au fost concentrati circa 50000 de militari ai Armatei Romane, care tinusera piept hoardelor dezlantuite. Dintre acestia, 80% erau romani, iar ceilalti erau peste 5000 de germani, 2000 de unguri, iar restul cehi si polonezi. In nord-estul orasului, unde curge raul Raut si se formeaza mlastini, KGB-ul a gasit locul cel mai nimerit sa amplaseze lagarul, inconjurat de garduri inalte cu sarma ghimpata. Chinurile acestor prizonieri erau de neanchipuit: foamea era flagelul numarul unu, insotita de lipsa de igiena; bolile, frigul si umezeala produceau decese fara numar. Din acest lagar, unii mai curajosi au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliati. Totusi, au mai fost si fugari scapati, pe care nu i-a gasit nimeni, decat atunci cand s-au facut singuri cunoscuti, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Din declaratiile celor evadati, s-au stabilit crimele KGB-ului savarsite la Balti: toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati in ceafa de militarii KGB-ului si aruncati in santuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat. Indata ce au fost date in vileag cele petrecute, s-au facut cercetari in mlastini, in anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremuratoare: nici harletele, nici lopetile nu au putut fi utilizate din cauza multimii de oseminte raspandite in aceste mocirle! Inimile indurate ale bunilor romani, ale evlaviosilor crestini, i-au impins pe acestia sa faca o piramida de oase si cranii, care au fost stranse pe un loc uscat; peste care s-a asternut o mare cantitate de pamant batatorit si s-a ridicat, in felul acesta, un delusor mai inalt, o movila in forma de trepte, tot din tarana, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita. Troita de lemn, sculptata, a fost darul credinciosilor din raionul Rascani, din apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, aceasta troita a fost sfintita de catre Preafericitul Petru de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care sfintire au participat mii de credinciosi si autoritatile orasenesti. Atunci, prin cuvantul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acel loc, sa se construiasca o Biserica sau Manastire a Oaselor, pentru ca, zi si noapte, prea-cuviosii monahi si cucernici preoti sa pomeneasca sufletele celor 50000 de militari, ucisi miseleste, cu un glonte in ceafa, de catre militarii sovietici. Dupa aceea, lucrurile au luat o intorsatura tragica: Preasfintitul Petru a fost agresat, cu arme si bate, chiar in sediul Palatului Episcopal, de catre un grup de calugari si preoti, agenti ai arhiepiscopului Vladimir, care tine de Patriarhia Moscovei. Din lipsa de fonduri, Biserica Oaselor a ramas numai un proiect, un plan facut de arhitecti inimosi. Oare de ce nu se vorbeste nimic despre acest genocid impotriva Poporului Roman? De ce nu se stabileste adevarul in privinta masacrelor facute impotriva Neamului nostru?
Masacrul de la Bălți, (aproape necunoscut): vara si toamna anului 1944: 40 000 de prizonieri români uciși de ruși în lagărul din Basarabia. Cât înseamnă patruzeci de mii de oameni? Populația municipiului Onești sau a municipiului Lugoj. Întreaga populație. Urmașii puținilor supravietuitori din lagărul morții au făcut la Bălți in anii 1991, 1992 săpături în acel loc în care Iadul a ajuns pe pământ, adus de sovietici. Mormanele de oase descoperite au format un adevărat deal. Românii noștri basarabeni l-au acoperit cu pământ si au ridicat acolo o Troiță, pentru ca noi să nu uităm. Să nu uităm de ce au fost în stare ”eliberatorii” roșii. Iată cum sună cutremurătoare scrisoare a Ierodiaconului Nicodim Schiopu din Bălți trimisă călugărilor români de pe Muntele Athos. O scrisoare ca un strigăt de disperare:
“In anul 1944, la navala hoardelor rusesti care au ocupat Basarabia, Armata Rosie a facut prizonieri zeci de mii de militari. In orasul Balti, au fost concentrati circa 50000 de militari ai Armatei Romane, care tinusera piept hoardelor dezlantuite. Dintre acestia, 80% erau romani, iar ceilalti erau peste 5000 de germani, 2000 de unguri, iar restul cehi si polonezi. In nord-estul orasului, unde curge raul Raut si se formeaza mlastini, KGB-ul a gasit locul cel mai nimerit sa amplaseze lagarul, inconjurat de garduri inalte cu sarma ghimpata. Chinurile acestor prizonieri erau de neanchipuit: foamea era flagelul numarul unu, insotita de lipsa de igiena; bolile, frigul si umezeala produceau decese fara numar. Din acest lagar, unii mai curajosi au incercat sa evadeze, dar au fost mitraliati. Totusi, au mai fost si fugari scapati, pe care nu i-a gasit nimeni, decat atunci cand s-au facut singuri cunoscuti, dupa destramarea Uniunii Sovietice. Din declaratiile celor evadati, s-au stabilit crimele KGB-ului savarsite la Balti: toti cei 50000 de prizonieri au fost impuscati in ceafa de militarii KGB-ului si aruncati in santuri mocirloase, pe care tot ei le-au sapat. Indata ce au fost date in vileag cele petrecute, s-au facut cercetari in mlastini, in anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremuratoare: nici harletele, nici lopetile nu au putut fi utilizate din cauza multimii de oseminte raspandite in aceste mocirle! Inimile indurate ale bunilor romani, ale evlaviosilor crestini, i-au impins pe acestia sa faca o piramida de oase si cranii, care au fost stranse pe un loc uscat; peste care s-a asternut o mare cantitate de pamant batatorit si s-a ridicat, in felul acesta, un delusor mai inalt, o movila in forma de trepte, tot din tarana, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita. Troita de lemn, sculptata, a fost darul credinciosilor din raionul Rascani, din apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, aceasta troita a fost sfintita de catre Preafericitul Petru de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care sfintire au participat mii de credinciosi si autoritatile orasenesti. Atunci, prin cuvantul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acel loc, sa se construiasca o Biserica sau Manastire a Oaselor, pentru ca, zi si noapte, prea-cuviosii monahi si cucernici preoti sa pomeneasca sufletele celor 50000 de militari, ucisi miseleste, cu un glonte in ceafa, de catre militarii sovietici. Dupa aceea, lucrurile au luat o intorsatura tragica: Preasfintitul Petru a fost agresat, cu arme si bate, chiar in sediul Palatului Episcopal, de catre un grup de calugari si preoti, agenti ai arhiepiscopului Vladimir, care tine de Patriarhia Moscovei. Din lipsa de fonduri, Biserica Oaselor a ramas numai un proiect, un plan facut de arhitecti inimosi. Oare de ce nu se vorbeste nimic despre acest genocid impotriva Poporului Roman? De ce nu se stabileste adevarul in privinta masacrelor facute impotriva Neamului nostru?
Caci si aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decat un holocaust, trecut sub tacere. Oare, nici chiar mortii nu sunt egali in fata Domnului?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu