cremene

Atâta cremene-amară e-n noi,
Atâtea scântei ce-și caută calea spre foc.
Sunt fluvii sălbatice de sânge ce arde-n artere și-n gânduri, și-n vise ce vor cu nesaț să trăiască, în zi după noapte.
Vijelii din colțuri de zare ce-și caută furtuna.
Stânci ce se leagănă pe doine de dorul muntelui.